Preşedintele american Barack Obama a purtat ieri discuţii separate cu omologul său francez, François Hollande, şi premierul canadian, Stephen Harper, discuţii în cadrul cărora cei trei lideri şi-au exprimat „profunda îngrijorare” în legătură cu o intervenţie rusă în Ucraina, informează Mediafax.ro citând administraţia americană. În cadrul acestor conversaţii, cei trei lideri „au căzut de acord asupra faptului că suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei trebuie respectate” şi au decis să rămână în contact în acest dosar, a precizat Casa Albă într-un comunicat.
Pe de altă parte, tot ieri preşedintele american a purtat o conversaţie la telefon cu preşedintele rus, Vladimir Putin, pe tema crizei din Ucraina. Această conversaţie telefonică a avut loc în contextul unei reuniuni de urgenţă a echipei de securitate naţională a preşedintelui american, cu scopul de a examina opţiunile politice menite să conducă la soluţionarea crizei din Ucraina. În cursul conversaţiei telefonice, care a durat 90 de minute, preşedintele american l-a îndemnat pe omologul său rus să-şi retragă forţele din Crimeea şi l-a avertizat în privinţa unei izolări a Rusiei pe scena internaţională, dacă va insista să intervină în Ucraina.
Obama i-a spus lui Putin că a încălcat legislaţia internaţională mobilizând trupe în Ucraina şi i-a solicitat să discute paşnic cu autorităţile de la Kiev pe marginea îngrijorărilor sale privind situaţia populaţiei rusofone din această ţară, a anunţat Casa Albă. La rândul său, Vladimir Putin a evocat „ameninţarea reală care există la adresa vieţii şi sănătăţii cetăţenilor ruşi din teritoriul Ucrainei”, dar şi „faptele infracţionale ale ultranaţionaliştilor sprijiniţi de actuala autoritate de la Kiev, a anunţat Kremlinul.
Potrivit unui comunicat al Kremlinului, Vladimir Putin l-a informat pe Barack Obama că Rusia îşi rezervă dreptul de a „proteja interesele sale şi populaţia rusofonă” în caz de „violenţe” în estul Ucrainei şi în Crimeea.