24 C
Craiova
joi, 28 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateCampania de informare publică derulată de MAE în parteneriat cu CNA continuă

Campania de informare publică derulată de MAE în parteneriat cu CNA continuă

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean şi preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Laura Georgescu au semnat astăzi, la sediul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) Actul adiţional de prelungire a Acordului de colaborare dintre cele două instituţii. Prin prelungirea acestui acord, MAE continuă campania de informare a cetăţenilor care călătoresc sau locuiesc în străinătate asupra zonelor de risc din diferite regiuni şi asupra situaţiilor vulnerabile în care se pot găsi aceştia. Materialele de informare lansate cu acest prilej cuprind promovarea sistemului MAE de alertă prin SMS, prevenirea traficului de droguri și a traficului de persoane. Materialele video vor fi difuzate atât pe posturile de televiziune, cât și în centrele universitare din ţară, în cinematografele din spaţiile comerciale, precum și în zonele centrale din București.

Sistemul de alertă prin SMS are ca obiectiv atenţionarea cetăţenilor români care călătoresc în state cu diferite grade de risc. Astfel, aceștia primesc un mesaj text de avertizare pe telefonul mobil, care conţine coordonatele ambasadelor, consulatelor şi secţiilor consulare ale României din ţara respectivă.

O altă campanie de informare iniţiată de MAE, în colaborare cu Agenţia Naţională Antidrog vizează riscurile la care se expun cetăţenii români care se implică în traficul de droguri.

MAE desfăşoară în colaborare cu Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane o campanie care vizează informarea cetăţenilor români care doresc să muncească în străinătate asupra pericolului exploatării prin muncă forţată.

Tot în acest context, MAE va pune la dispoziţia cetăţenilor români un sistem de răspuns rapid (Quick Response Code), pentru accesarea în timp real a informaţiilor de călătorie disponibile pe site-ul MAE.

„Pe parcursul anului care a trecut, în lume, au apărut conflicte noi, sau au continuat unele mai vechi. În aceste condiţii, am putut constata cât de utile sunt astfel de alerte de călătorie. Continuarea războiului din Siria, conflictele din Egipt, manifestaţiile violente din Turcia, atentatele din Afganistan sau Liban, situaţia tensionată dintre israelieni şi palestinieni, sau faptul că în unele state din Asia, pedepsele pentru deţinerea sau transportul de droguri sunt extrem de drastice, mergând până la pedeapsa capitală. Toate acestea au arătat că este nevoie ca oamenii să fie informaţi despre pericolele la care pot fi expuşi în astfel de zone de risc, şi că această campanie iniţiată de MAE, trebuie să continue”, a afirmat ministrul Titus Corlăţean.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS