16.7 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCS Universitatea Craiova pregăteşte atent viitorul

CS Universitatea Craiova pregăteşte atent viitorul

http://www.youtube.com/watch?v=Re0CVpG6utk

Managerul general al CS Universitatea Craiova, Pavel Badea, a prezentat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, organizată la Sala Polivalentă din Bănie, noii membri ai grupării alb-albastre. Din staff-ul administrativ a fost prezentat Felix Grigore, care va ocupa funcţia de director executiv, şi Silvian Cristescu, noul team-manager al echipei craiovene. Jurist al clubului a fost numit Marius Tiugan, în timp ce Cosmin Cojocăreanu a fost prezentat oficial drept ofiţer de presă.
Au mai fost prezentaţi Ovidiu Stângă, noul manager al centrului de copii şi juniori, şi Corneliu Papură, care va ocupa funcţia de antrenor principal la echipa a doua a clubului, ce va evolua în Liga a IV-a Dolj, şi se va ocupa şi de echipa de juniori A.
Pentru a puncta sprijinul Craiovei Maxima, Pavel Badea l-a avut invitat şi pe Nicolae Tilihoi. Acesta a afirmat că fostele glorii ale fotbalului oltenesc vor avea misiunea de a superviza activitatea CS Universitatea Craiova în demersul său de a redeveni o forţă în România, şi nu numai.
 
Felix Grigore: Putem promova
 
Directorul executiv al CS Universitatea, Felix Grigore, a spus că se simte onorat să ia parte la acest proiect şi a punctat că gruparea alb-albastră este membru afiliat la FRF cu drepturi depline. „Am venit în acest proiect cu gândul de a realiza, alături de ceilalţi, ceea ce am realizat la Unirea Urziceni. Nu este nimic de speriat faptul că pornim de la zero, am mai făcut-o, şi sper să avem aceleaşi rezultate. Domnul Auraş Braşoveanu (reprezentantul Ligii a II-a în CEx. – n.r.), ca un bun cunoscător al regulamentului, ar fi trebuit să explice presei că deciziile Comitetului Executiv sunt provizorii şi nu definitive. Adunarea Generală a FRF, care are două şedinţe pe an, ratifică ceea ce Comitetul Executiv lucrează un an. Din această cauză apare că această afiliere este provizorie. Nu numai CS Universitatea Craiova este în această situaţie. Toate cluburile din Liga a IV-a care au promovat în Liga a III-a sunt în aceeaşi situaţie, care este normală. CS Universitatea este afiliat la FRF şi bineînţeles că poate promova. Suntem înscrişi în Liga a II-a printr-o excepţie, care este prevăzută de regulament, şi tot prin această excepţie vom putea promova. E ca şi cum ai invita pe cineva la tine acasă şi îi spui că mănânci doar felul unu şi felul doi, iar desertul nu poţi, pentru că e prima dată când vi la mine“, a completat Felix Grigore.
 
Nae Tilihoi: Palmaresul este al celor care l-au făcut
 
Invitatul de onoare, Nicolae Tilihoi, a punctat că îşi doreşte ca noua echipă să scrie istorie cu adevărat şi să facă uitate, dacă se poate, performanţele Craiovei Maxima. „Sunt primul din Craiova Maxima care participă la un asemenea eveniment şi poate şi singurul, pentru că prietenii şi colegii mei m-au desemnat pe mine să-i reprezint, luând în considerate că sunt cel care a jucat cel mai mult la CS Universitatea Craiova în istoria acestui club. Tot eu sunt cel care a adus şi ultimul trofeu în vitrina clubului. Dacă vă aduceţi aminte, am luat campionatul cu echipa de tineret. Craiova Maxima este alături de noul proiect pentru că e simplu şi eficient şi sper ca tinerii din conducere să ne readucă bucuria în curând. Cu toţii aşteptăm rezultate cât mai mari, mai bune, dacă se poate, faţă de cele pe care le-am realizat eu şi colegii mei. Palmaresul este al celor care l-au făcut. Este al nostru, al domnului Cristescu, Badea, Stângă şi Papură, care au luat un campionat, o cupă şi au dus mai departe istoria clubului nostru. La fel şi la noi, există acolo nişte campionate, acestea nu se pot cuantifica, nu se pot evalua. Nu poate să vină cineva şi să le ia aşa, fără nici o problemă şi să-l folosească zi şi noapte pentru avantajele lui. Nu, acesta rămâne în primărie, în prefectură, la clubul mamă“, a punctat Nae Tilihoi.
 
Cristescu mizează pe seriozitate
 
Fostul mijlocaş Silvian Cristescu a mărturisit că a acceptat propunerea lui Pavel Badea de a se alătura echipei administrative datorită seriozităţii: „Am tot discutat cu Bădiţă în ultimul timp şi ştiu că primăria este garantul acestui proiect şi cred că toată lumea trebuie să îmbrăţişeze CS Universitatea Craiova. Bădiţă şi-a ales un colectiv din foşti fotbalişti, care au adus mai mult sau mai puţin glorie echipei şi cred că noi ne pricepem la acest fenomen. Noi nu suntem nici oameni de afaceri dubioşi, nici turnători şi nici escroci. Am fost oameni de fotbal, asta am ştiut să facem şi asta vom face. Eu am avut o experienţă nefericită şi am zis că nu mă mai implic în fotbal, dar am şters cu buretele şi am decis că e momentul să facem ceva. Există seriozitate, sunt nişte finanţatori serioşi, este Bădiţă, un conducător foarte serios. Numai dumneavoastră să ne judecaţi, dar numai după rezultate şi nu după can-canuri“, a spus team-managerul Silvian Cristescu.
 
 Badea se teme de suporterii „comandaţi“
 
Conducătorul clubului, Pavel Badea, a afirmat, printre altele, că îşi doreşte ca ameninţările unor aşa-zişi suporteri să nu aibă succes. „Unul dintre motivele pentru care am intrat în acest proiect este seriozitatea celor care au venit cu resursa financiară. Ei s-au gândit la viitorul fotbalistic al Craiovei, care înseamnă şi centrul de copii şi juniori, pentru că această echipă a fost puternică atunci când pepiniera era bine organizată. În urma discuţiilor cu patronii echipei, am ajuns la concluzia că acest centru de copii şi juniori trebuie restructurat şi condus de către oameni care au habar ce înseamnă această activitate. Cei mai potriviţi, în opinia mea, sunt Ovidiu Stângă şi Corneliu Papură. Trebuie să le oferim condiţii ca să rămână lângă părinţi şi să facem performanţă aici, la Craiova. Nu v-aţi simţit umiliţi când echipa a fost dusă să joace la Severin? Nu v-aţi simţit umiliţi când aţi auzit că este «echipa copiilor copiilor mei şi făceţi-vă echipă»? Asta am şi făcut. Acest proiect este făcut pentru craioveni şi echipa asta nu va juca niciodată în altă parte, decât dacă ni se va întâmpla ceea ce am fost avizaţi că se va întâmpla. Că vor intra suporteri comandaţi în stadion pentru a lovi jucători şi arbitri. Fac un apel public către organele abilitate pentru a avea grijă ca aceste ameninţări să nu fie puse în practică pentru că în joc este onoarea Craiovei şi imaginea noastră, a tuturor celor care trăim aici“, a spus Pavel Badea.
 
Stângă şi Papură se ocupă de viitor
 
Numit manager la centrul de copii şi juniori, Ovidiu Stângă şi-a prezentat echipa şi a afirmat că îşi doreşte să producă adevărate valori fotbalistice, nu doar jucători. „Vreau să producem jucători pentru Craiova şi CS Universitatea să aibă prioritate. Cu acordul primăriei, al sponsorilor şi a consiliului judeţean, care ne ajută din toate punctele de vedere, eu sper să scot şi să promovăm idoli, pentru că fotbalişti vor fi cu siguranţă. Trebuie să avem răbdare, continuitate şi să fim ajutaţi. Trebuie să fac o selecţie curată la centrul de copii de la CSJ. Colaboratorii mei vor fi Corneliu Papură, care va antrena echipa a doua şi juniorii A, Daniel Mogoşanu, care va răspunde de juniorii B, la juniori C nu am găsit deocamdată, la juniori D îl avem pe profesorul Nelu Ciocan, iar de juniorii E se va ocupa Dandu Ustabacieff. Suntem în căutări de antrenor cu portarii şi preparator fizic. Deci vom lucra pe categorii de vârstă, nu vom mai lua grupa de la 8 ani şi o vom duce până la 18 şi după să o luăm de la capăt. Grupele vor fi predate din an în an şi se va face o structură bună din toate punctele de vedere“, a spus Stângă, completat de Corneliu Papură: „Am intrat în acest proiect din dorinţa de a reuşi să scoatem cât mai mulţi fotbalişti pentru prima echipă şi să depistăm talentele care sunt în Craiova, ceea ce nu s-a întâmplat în ultimul timp. Trebuie revitalizat totul, pentru că în ultimii doi ani, aceşti copii nu au avut finalitate, nu au avut unde să meargă la echipele de seniori. Vom încerca să punem lucrurile la timp în sectorul juvenil. Trebuie să reuşim cu acest proiect“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS