21.2 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateMureş: Elicopterul prăbuşit în lacul Tăureni a fost scos din apă

Mureş: Elicopterul prăbuşit în lacul Tăureni a fost scos din apă

Elicopterul prăbuşit luni seară în lacul Tăureni, din judeţul Mureş, a fost scos astăzi din apă de elicopterul de intervenţie trimis de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), informează Mediafax.ro. Epava a fost depusă pe un teren din apropiere, după ce operaţiunea a fost îngreunată de vântul puternic. Reprezentanţii MAI au ajuns la Tăureni în jurul orei 11:30, dar au analizat, timp de o oră, procedurile prin care să acţioneze, întrucât în zonă vântul bătea cu putere. Epava elicopterului are aproximativ 1.800 de kilograme, greutate la care se adaugă mâlul şi apa strânse în aparat. Aceasta urmează să fie analizată de specialişti, dar şi de reprezentanţi ai asiguratorului.

Reamintim că un elicopter s-a prăbuşit aseară în zona lacului Tăureni, din judeţul Mureş. În urma accidentului cinci persoane şi-au pierdut viaţa iar una a fost rănită, respectiv o femeie, care în prezent este internată la Clinica de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS