Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat vineri că aducerea lui Omar Hayssam în ţară este o misiune importantă a instituţiilor statului, care şi-au făcut datoria, conform Agerpres.
„Este bine că instituţiile statului român îşi fac datoria şi că această persoană (n.r. – Omar Hayssam), care, din câte ştiu, a fost condamnată la 20 de ani de închisoare a fost readusă în ţară şi asta înseamnă că instituţiile abilitate, în primul rând diplomaţia, şi-au făcut datoria şi cred că pe acordul de extrădare care există cu anumite state se pot realiza anumite obiective, chiar dacă ele sunt realizate aşa în timp. În rest, m-aş abţine de la comentarii pentru că este o misiune importantă a instituţiilor statului. În sfârşit s-a reuşit aducerea în ţară a acestei persoane şi apreciez faptul că instituţiile statului şi-au făcut datoria”, a declarat Mircea Duşa, după ce a participat la o ceremonie militară la Muzeul Naţional al Aviaţiei.
Omar Hayssam se află în arestul Poliţiei Române, fiind predat poliţiştilor, vineri dimineaţa, la ora 6.40.