Fostul premier Adrian Năstase a fost audiat astăzi la Parchet în „Dosarul Muniţiilor”, în care este acuzat că deţinea ilegal peste 400 de cartuşe, informează realitatea.net. Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului General au dispus, la sfârşitul lunii martie, începerea urmăririi penale faţă de Adrian Năstase pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, dosarul fiind disjuns din cel privind tentativa de sinucidere. Fostul premier Adrian Năstase a încercat să îşi ia viaţa pe 20 iunie 2012, după ce a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul Calităţii”.
Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), la 21 iunie 2012 s-a constatat că Adrian Năstase deţinea fără drept, la domiciliul său, 359 de cartuşe calibru 38 special, în plus faţă de cantitatea de 50 bucăţi menţionată în permisul de port armă, respectiv şase cartuşe calibru 338 Win şi 34 de cartuşe calibru 222 Rem, pe care nu era autorizat să le deţină.

