Știri de ultima orăActualitateCofinanţare UE suplimentară de 2,88 miliarde de euro

Cofinanţare UE suplimentară de 2,88 miliarde de euro

Şase state din Uniunea Europeană, printre care şi România, vor putea să-şi diminueze contribuția dedicată cofinanțării, în situaţia în care „bugetele lor naţionale sunt supuse unei presiuni considerabile“, economia în cazul României urmând să fie de 714 milioane de euro, a anunţat ieri CE.
Comisia Europeană (CE) pune la dispoziţia Greciei, Irlandei, Portugaliei, României, Letoniei şi Ungariei o cofinanţare UE suplimentară, esenţială pentru proiectele de impulsionare a creşterii economice şi a competitivităţii din aceste ţări. „Prin urmare, ele vor putea să-şi diminueze contribuţia dedicată cofinanţării, în situaţia curentă în care bugetele lor naţionale sunt supuse unei presiuni considerabile“, se menţionează în comunicat.
În acest mod, programele care nu au fost încă executate din lipsă de fonduri naţionale vor putea să fie lansate şi să injecteze bani în economie.
„Aceste propuneri constituie un răspuns excepţional la circumstanţe excepţionale. Accelerarea utilizării acestor fonduri, împreună cu programele de asistenţă financiară, demonstrează angajamentul Comisiei de a impulsiona prosperitatea şi competitivitatea ţărilor cel mai grav afectate în urma crizei financiare – contribuind în acest mod la un fel de Plan Marshall pentru redresarea economică. Această decizie va injecta fonduri esenţiale în economiile naţionale, reducând necesitatea de cofinanţare din bugetele naţionale a proiectelor. Invit Parlamentul European şi Consiliul să aprobe de urgenţă această decizie, pentru ca fondurile să ajungă pe teren până în cursul primei părţi a anului următor“, a declarat preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso.
Potrivit Comisie Europene, impactul va fi de 2,88 miliarde de euro pentru cele şase state menţionate. Astfel, în cazul Greciei, această măsură va genera o economie de 879 de milioane de euro, pentru România impactul va fi de 714 milioane de euro, Ungaria – 308 milioane de euro, Portugalia – 629 de milioane de euro, Letonia – 255 de milioane de euro şi Irlanda – 98 de milioane de euro.
„Măsura nu reprezintă o finanţare nouă sau suplimentară, ci permite plata anticipată a unor fonduri deja alocate în cadrul politicilor UE privind coeziunea, dezvoltarea rurală şi pescuitul“, se mai spune în comunicat. Contribuţia UE va creşte până la o valoare maximă de 95%, dacă acest lucru va fi solicitat de unul dintre statele membre în cauză. Această măsură urmează să fie însoţită de stabilirea unei ordini a priorităţilor în favoarea proiectelor axate pe creştere economică şi ocuparea forţei de muncă, de exemplu cele privind reconversia lucrătorilor, crearea unor clustere de întreprinderi sau investiţiile în infrastructura de transport. În acest fel se poate mări nivelul executării şi al absorbţiei fondurilor şi se pot injecta mai rapid bani suplimentari în economie.
Propunerile CE vizează finanţările alocate prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul de Coeziune, Fondul Social European, Fondul European pentru Pescuit şi Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU