12.9 C
Craiova
miercuri, 18 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateRestricţii de circulaţie impuse în centrul Craiovei

Restricţii de circulaţie impuse în centrul Craiovei

Primăria Craiova a anunţat că începând de miercuri, 23 martie, vor fi impuse mai multe restricţii de circulaţie în zona centrală a municipiului, ca urmare a demarării lucrărilor la pasajul suprateran de la Km 0. Comisia de sistematizare a circulaţiei rutiere întrunită în data 17 martie 2011 a decis instituirea circulaţiei în dublu sens pe strada Constantin Brâncuşi, tronsonul cuprins între străzile Principatele Unite şi Amaradia. De asemenea, s-a hotărât amenajarea unui sens giratoriu provizoriu la intersecţia dintre strada Iancu Jianu şi bulevardul Nicolae Titulescu (zona Gradina Botanică). Pe strada Ştefan cel Mare, la intersecţia cu strada Principatele Unite, s-a decis montarea de indicatoare rutiere cu semnificaţia „Interzis virajul la stânga” şi „Obligatoriu înainte”, iar pe strada Păltiniş, la intersecţia cu strada Principatele Unite va fi montat un indicator rutier cu semnificaţia „Interzis virajul la dreapta”.
La intersecţia străzii Brestei cu strada Calea Bucureşti şi strada Ştefan cel Mare va fi amenajat un sens giratoriu provizoriu.

O altă măsură luată de Comisia de sistematizare a circulaţiei rutiere a fost reluarea circulaţiei pe strada Popa Şapcă şi strada A.I. Cuza – sectorul de drum cuprins între intersecţia cu strada Unirii şi intersecţia cu strada Arieş, în zilele de luni, marţi, miercuri şi joi între orele 20.00 – 06.00 a zilei următoare. Acest sector de drum rămâne în continuare închis traficului rutier în intervalul vineri, ora 20.00 – luni ora 06.00.

S-a hotărât de asemenea închiderea temporară a circulaţiei autovehiculelor pe bulevardul Nicolae Titulescu – tronsonul cuprins între intersecţia cu strada Filantropia şi Km 0 şi pe strada Calea Bucureşti – tronsonul cuprins între Km 0 şi intersecţia cu străzile Carol I, respectiv Arieş, pe perioada desfăşurării lucrărilor de realizare a pasajului suprateran.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU