11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate290 de lei, salariu de bugetar

290 de lei, salariu de bugetar

De două luni încoace, fluturaşul de salariu le arată angajaţilor din sistemul bugetar că venitul lor este mai mic cu 25%. Încet-încet, sărăcia şi disperarea îi cuprind pe angajaţii bugetari.

„Nu mi-am pierdut niciodată speranţa ca acum“, sunt cuvintele ce exprimă gândurile unui profesor care predă la catedră de 15 ani în Colegiul „Nicolae Titulescu“ din Craiova. Şi care brusc se întreabă ce îi va aduce ziua de mâine. „Sunt foarte pornit din cauza a tot ce se întâmplă în jurul nostru. Am 15 ani vechime, sunt profesor titular şi am ajuns să mai primesc doar 1.100 de lei, soţia este tot bugetar şi avem un copil de întreţinut. Ca să nu mai vorbesc de creditele contractate pe care trebuie să le plătesc. Chiar azi am fost la bancă să mă interesez care este situaţia financiară a creditelor pe care le am. Cred că nu este român care să nu aibă în acest moment un împrumut la o bancă. Ne vom descurca din ce în ce mai greu“, este părerea lui D.I, cadru didactic.
Atunci când s-a înscris la cursurile doctorale, primul imbold a fost să-şi perfecteze pregătirea profesională, dar să-şi majoreze şi veniturile. Nu-i pare rău, dar nu este împăcat cu starea socială în care este îngrădit. Cum să trăieşti cu 290 de lei pe lună, când ai doi copii pe care trebuie să-i îngrijeşti, să-i trimiţi la şcoală? Şi din aceeaşi sumă să acoperi cheltuielile curente, care sunt dublate de împrumuturi la bănci? Aceasta este suma pe care o primeşte un referent din cadrul Direcţiei de Asistenţă şi Protecţie Comunitară (DAPC) Craiova după ce i se opresc din salariul net de 560 de lei rata lunară la CAR şi o poprire.
„Este inuman! Şi eu, şi soţul suntem bugetari. Lucrez de 14 ani în administraţie. După ce veniturile ne-au scăzut amândurora cu 25%, am ajuns să numărăm fiecare ban. Ce să le spun copiilor pe care trebuie să-i trimit la şcoală? Care este vina lor? Nu găsesc nici un răspuns. Soţul se pregăteşte să plece din ţară. Pentru noi este singura salvare“, a spus A.M., referent la DAPC Craiova.

Nimic nu mai e ce a fost

Ceva mai bine s-ar putea spune că o duce un bugetar, care, după scăderea cu 25% a veniturilor salariale, mai aduce acasă 1.200 de lei. Dar când acesta are 30 de ani de vechime şi o vastă experienţă în spate, se împacă mai greu cu gândul că trebuie să strângă cureaua, deşi nu a greşit cu nimic. Aşa a fost să fie.
„Când îţi dispar câteva sute bune din buget, se simte. Când aduni şi tragi linie, rezultatul este altul şi începi să renunţi la unele cerinţe. Măcar nu mai sunt copiii, cărora trebuie să le porţi de grijă, dar asta nu înseamnă că anulezi totul, că nu mai există probleme. Am colegi care lucrează ca informaticieni şi au primit 600 de lei. Poţi să-ţi întreţii în mod civilizat familia cu această sumă?“, întreabă retoric M.S., consilier superior în cadrul Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

43 COMENTARII