Știri de ultima orăActualitateAfganistan: Nouă militari morţi într-un accident aviatic

Afganistan: Nouă militari morţi într-un accident aviatic

Nouă militari din trupele NATO desfăşurate în Afganistan şi-au pierdut viaţa în această dimineaţă, după ce un elicopter s-a prăbuşit în sudul ţării, informează web.orange.co.uk. Potrivit unui comunicat de presă emis de NATO, alte patru persoane au fost rănite – doi militari NATO, un soldat afgan şi un civil american. Agenţia de presă CBS News a anunţat că cei nouă militari care au murit sunt soldaţi americani care făceau parte dintr-o misiune a forţelor speciale, însă identitatea victimelor nu a fost făcută publică în mod oficial.

Reprezentanţi ai Forţei Intenaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) au precizat că în zona în care s-a prăbuşit aparatul de zbor nu au fost raportate focuri ale forţelor inamice şi că deja a fost iniţiată o anchetă în acest caz.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU