Piaţa virtuală de gros creată printr-un proiect PHARE îşi propune să promoveze produsele agricole şi firmele de profil din regiunile din sudul României şi nordul Bulgariei: Mehedinţi, Dolj, Olt, respectiv Vidin, Montana, Vraţa. Portalul pune accentul pe promovarea produselor ecologice.
Cerealele, legumele, viţa de vie, dar şi produsele secundare obţinute din agricultură, cum ar fi brânzeturi, caşcaval, vinuri, conserve, produse din carne, paste făinoase, se doresc a fi promovate de firmele din judeţele Dolj, Olt, Mehedinţi (din România) şi Vidin, Montana, Vraţa (din Bulgaria), prin intermediul portalului, care arată existenţa unei pieţe virtuale de gros (www.virtgross.eu).
Ieri, la sediul ARIES (Asociaţia Română pentru Industrie Electronică şi Software, filiala Oltenia) din Craiova, oameni de afaceri români şi bulgari s-au întâlnit pentru a face schimb de informaţii despre potenţialul lor, în cadrul seminarului „Soluţii pentru valorificarea eficientă a produselor agricole“. Piaţa virtuală de gros este realizată printr-un proiect european în valoare de 164.000 de euro, derulat prin PHARE CBC 2006. Scopul său este de a dezvolta durabil regiunile de graniţă riverane Dunării şi de a creşte producţia agricolă. „Rolul pieţei virtuale de gros este acela de a promova imaginea regiunilor din România şi Bulgaria, produsele agricole şi firmele de profil. Portalul se axează pe producţia ecologică din aceste zone. (…) Vor fi prezentate pe portal şi servicii destinate micilor agricultori“, a spus Gabriel Vlăduţ, preşedintele ARIES, filiala Oltenia.
„Firmele vin în avalanşă“
Portalul prezintă zeci de firme cu diverse domenii de activitate, din ambele ţări. Participarea societăţilor pe site-ul virtgross.eu este gratuită, anunţă reprezentanţii ARIES, şi nici pentru deplasările oamenilor de afaceri în Bulgaria, în perioada următoare, nu se percepe vreun ban. Piaţa virtuală de gros îşi propune să pună faţă în faţă cererea cu oferta, adică pe producătorii agricoli cu eventualii comercianţi sau consumatori din cele două zone menţionate, iar ulterior, din toată Europa. Adică, prin această piaţă pe internet, producătorii din agricultură să-şi valorifice produsele la exterior şi să-şi găsească parteneri de afaceri sau chiar serviciile de care au nevoie. „Firmele au început să vină în avalanşă, dar portalul este încă la început“, a spus Vlăduţ. El a adăugat că, în ultima săptămână, un număr important de mici producători urmează să fie prezentaţi pe portal. Piaţa virtuală de gros are o interfaţă în trei limbi (română, engleză şi bulgară), iar firmele sunt prezentate pe categorii, cu istoric şi date de contact. Oamenii de afaceri bulgari au fost bucuroşi de oportunitatea de a găsi parteneri. „Au venit aici unele dintre firmele bulgăreşti interesate de proiect. Reprezentăm o parte din producătorii agricoli care se dezvoltă cu succes“, a spus Stelian Vârbanov, din Bulgaria.
Posibile tranzacţii pe viitor
Deocamdată, piaţa virtuală de gros se axează doar pe prezentarea firmelor şi a produselor agricole româneşti şi bulgare, însă, pe viitor, se vor putea efectua şi tranzacţii pe sistemul unei burse de mărfuri. „Portalul este prevăzut şi cu posibilitatea de a face tranzacţii cu astfel de produse prin tehnicile de e-commerce. Vrem să ducem acest portal către o bursă de mărfuri“, a precizat Gabriel Vlăduţ.
„Rolul pieţei virtuale de gros este acela de a promova imaginea regiunilor din România şi Bulgaria, produsele agricole şi firmele de profil. Portalul se axează pe producţia ecologică din aceste zone“.
Gabriel Vlăduţ, preşedintele ARIES, filiala Oltenia