Primăria Cârcea cere în instanţă ca Ford România să fie înregistrată pe teritoriul administrativ al comunei şi nu pe cel al Craiovei. Cârcea tânjeşte după impozitele de la Ford, care totalizează aproximativ 1,7 milioane de euro anual.
Primăria comunei Cârcea a dat în judecată Ford România, solicitând înregistrarea fabricii de autoturisme pe teritoriul administrativ al localităţii rurale şi nu pe cel al Craiovei, aşa cum este înregistrată în prezent. Ieri a avut loc al doilea termen al procesului, pe rolul Tribunalului Dolj, în contencios administrativ şi financiar (Dosar nr. 3693/63/2009). Instanţa a cerut Primăriei Cârcea să aducă probe care să demonstreze că fabrica se situează pe teritoriul comunei. „S-a dat un nou termen – pe 16 iunie, în vederea administrării de probe. Noi am depus întâmpinările prin avocaţii angajaţi de primărie. Demonstrăm că Ford se află pe teritoriul administrativ al comunei Cârcea. Avem hărţi cadastrale care arată acest lucru, adrese de la consiliul judeţean, iar de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dolj avem o hartă care stabileşte limitele administrative ale Craiovei şi vecinii, iar ea arată că Ford este pe teritoriul comunei Cârcea“, a spus primarul localităţii Cârcea, Valerică Pupăză. Acesta a argumentat că de partea Primăriei Cârcea se află şi „Legea nr. 84/2004 de la înfiinţarea comunei, dar şi Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativ-teritorială“. Primăria Craiova este intervenient în proces.
Impozite uriaşe de la Ford
Practic, Primăria Cârcea nu se sfieşte să anunţe că vânează impozitele mari plătite de compania producătoare de automobile către bugetul local al Primăriei Craiova. Directorul adjunct al Direcţiei Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Craiova, Eugen Călinoiu, spune că, anual, Ford contribuie cu 1,7 milioane de euro la bugetul Craiovei: „Ford România plăteşte către bugetul local aproximativ şapte milioane de lei, pentru tot ceea ce înseamnă bunuri mobile şi imobile, adică terenuri şi autoturisme ale companiei, impozite care sunt pentru fabrică, pentru clădirea de lângă Piaţa Centrală, cât şi pentru alte active pe care le mai deţine Ford în Craiova“.
A mai fost un proces similar
În anul 1997, Primăria Coşoveni (de care aparţinea fostul sat Cârcea) a dat în judecată fosta fabrică Daewoo (astăzi Ford), pentru a solicita acelaşi lucru pe care îl cere astăzi Cârcea: plata impozitelor către comună. „Din păcate, acel proces nu a fost câştigat de Coşoveni. Aşa a decis instanţa atunci. Acum, nici Coşoveni cu Cârcea nu au hotarele stabilite, nici Cârcea cu Craiova. Noi nu putem să emitem titluri de proprietate în zonă“, a spus actualul primar al comunei, Ilie Dumitru, pe vremea aceea viceprimar.
Reprezentanţii Ford susţin că, la termenul de ieri de la Tribunalul Dolj, instanţa „a dispus depunerea de dovezi privind confirmarea faptului că în procesul anterior au existat aceleaşi părţi ca în litigiul din prezent, pentru a se verifica autoritatea de lucru judecat“, se arată în comunicatul transmis de Ford către GdS.
Ford se supune deciziilor instanţei
Reprezentantul Ford România, Nadia Crişan, a confirmat faptul că ieri a avut loc a doua înfăţişare la Tribunalul Dolj a litigiului cu Cârcea, unde au fost cerute probe la dosar. Compania se va supune deciziilor instanţei. „Ca şi în alte jurisdicţii din lume, unde Ford îşi desfăşoară operaţiuni, Ford România va respecta hotărârile judecătoreşti pronunţate în conformitate cu dispoziţiile legale“, a spus Nadia Crişan.