23.7 C
Craiova
vineri, 23 mai, 2025
Știri de ultima orăLocalMănăstirea Sfânta Ana, un loc plin de istorie

Mănăstirea Sfânta Ana, un loc plin de istorie

Mănăstirea Sfânta Ana este aşezată pe defileul Dunării, unul dintre cele mai frumoase locuri naturale din ţara noastră, bogat în semne ale creştinătăţii: troiţe, biserici, aşezăminte monahale, dintre care mai amintim Vodiţa şi Mraconia.

Mănăstirea Sfânta Ana este un aşezământ monahal de maici cu viaţă de obşte, aflată în Orşova, judeţul Mehedinţi, al cărei hram este prăznuit pe 25 iulie. Sfântul locaş este aşezat pe coama Dealului Moşului, care domină oraşul. Această mănăstire are un istoric aparte, fiind ctitorită de cunoscutul ziarist interbelic Pamfil Şeicaru, care a luptat în zona Orşovei în calitate de tânăr sublocotenent al Regimentului 17 Infanterie în primul război mondial. Ceea ce l-a făcut pe acesta să ridice o mănăstire este o întâmplare petrecută în anii războiului, care l-a marcat. În toamna anului 1916, chiar pe Dealul Moşului, el a fost acoperit cu pământ, alături de camaradul său de arme, Petre Găvănescu, în urma exploziei unui obuz la foarte mică distanţă de aceştia. Amândoi au scăpat cu viaţă, iar Şeicaru a făgăduit să ridice în acest loc, atunci când va avea posibilităţi materiale, o mănăstire, în semn de mulţumire lui Dumnezeu, dar şi în memoria tuturor eroilor care au căzut pentru o Românie Mare, după cum nota el însuşi în actul de donaţie a mănăstirii către Mitropolia Olteniei, document notificat la München pe 24 martie 1975.  

Comuniştii au transformat-o în restaurant

Mănăstirea Sfânta Ana a fost construită între anii 1936 şi 1939, perioadă în care Şeicaru era director al ziarului Curentul şi deputat în Parlamentul României. Aşezământul monahal, care trebuia să poarte hramul Sfânta Ana, după numele mamei ctitorului său, nu a fost sfinţit imediat după încheierea lucrărilor de construcţie. Episcopul Vasile Lăzărescu, viitorul Mitropolit al Banatului, a refuzat târnosirea, pe motiv că episcopia nu-şi dăduse acordul şi nu sfinţise locul de amplasare a mănăstirii. Sfinţirea aşezământului de maici a fost întârziată apoi de izbucnirea celui de-al doilea război mondial şi, ulterior, de schimbarea regimului politic. Ctitoria lui Pamfil Şeicaru, în amintirea eroilor căzuţi în primul război mondial, a funcţionat până în anul 1945, când, odată cu venirea comuniştilor, a fost transformată în restaurant. Chiliile călugăriţelor au devenit locuri de cazare, iar în biserică a funcţionat, pe lângă restaurant, şi o discotecă.
În anul 1990, Mănăstirea Sfânta Ana a fost preluată de proprietarul de drept, dându-i-se şi menirea pentru care a fost făcută. Abia pe 2 decembrie 1990, a fost sfinţită de episcopul Damaschin Severineanul, vicar al Mitropoliei Olteniei, ajutat de un sobor de preoţi localnici. Ridicarea Mănăstirii Sfânta Ana a fost precedată, pe la 1935, de tăierea prin pădure a unui drum de acces pietruit, lung de un kilometru şi jumătate, numit Drumul Eroilor, ce urca din centrul vechii Orşove pe Dealul Moşului. Pe parcursul său, drumul era străjuit de şapte troiţe şi bănci de popas sculptate din lemn de stejar masiv, în care erau „săpate“ dedicaţii pentru fiecare regiment care a participat la luptele de la Alion, Cerna şi Orşova, în perioada august-noiembrie 1916. Troiţele s-au deteriorat treptat, dispărând prin anii '60. Complexul monahal iniţial a fost alcătuit dintr-o biserică de lemn, cu elemente de stil tradiţional românesc, şi chilii pe ambele părţi, ansamblul având forma literei U. În ultimul deceniu au mai fost construite clopotniţa cu un altar de vară şi un fost bloc de alimentaţie publică în care funcţionează în prezent Muzeul Memorial Pamfil Şeicaru, biblioteca, trapeza şi un atelier de croitorie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII