… Şi pentru ca ochelarii noştri să strălucească şi în zile de sărbătoare, şi în cele de criză, avem nevoie doar de activarea tuturor resurselor interioare. Anais Nin spunea cândva foarte frumos că „nu vedem lumea aşa cum e, ci aşa cum suntem“.
Când suntem fericiţi, vedem fericirea şi în ceilalţi. Când suntem cuprinşi de compasiune, vedem compasiune şi în alţii. Când suntem plini de energie şi speranţă, vedem peste tot şanse şi oportunităţi. Însă, atunci când suntem furioşi, îi vedem pe ceilalţi ca fiind excesiv de iritabili. Când suntem deprimaţi, remarcăm că privirile celorlalţi sunt triste. Când suntem plictisiţi, întreaga lume ni se pare cenuşie şi neatrăgătoare.
Vedem ceea ce suntem! Lumea are culoarea ochelarilor noştri!
„Când deschid ochii de dimineaţă“, spunea Colin Wilson, „ceea ce descopăr este nu lumea, ci milioane de lumi posibile“.
Avem tot timpul posibilitatea de a alege. Ce lume vrem să vedem astăzi? Oportunităţile constituie aurul vieţii. Este tot ceea ce ne trebuie pentru a fi fericiţi. Solul fertil în care prindem rădăcini ca persoane. Iar oportunităţile sunt precum acele particule cuantice subatomice, care capătă existenţă doar în momentul în care sunt văzute de către un observator. Oportunităţile nostre se vor înmulţi atunci când ne vom hotărî să le vedem. Iar pentru a le vedea, avem nevoie să „apăsăm toate butoanele“, să folosim toate resursele şi şansele de care dispunem pentru a ne crea o realitate pe placul nostru.
Apăsaţi pe toate butoanele
V-aţi aruncat vreodată privirea în cabina unui avion când v-aţi urcat la bord? Acolo se află o desfăşurare impresionantă de butoane, manete, comutatoare şi cadrane.
Ce-ar fi dacă, suindu-vă la bord, aţi trage cu urechea la conversaţia celor din cabină şi l-aţi auzi pe pilot spunându-i copilotului: „Joe, mai spune-mi o dată, ce fac butoanele astea?“.
Dacă aţi auzi aşa ceva, zborul n-ar mai fi deloc plăcut. Însă, cei mai mulţi dintre noi îşi pilotează viaţa în acest mod, fără să cunoască prea mult instrumentele cu care au de-a face. Nu ne preocupăm să învăţăm unde se află propriile noastre butoane sau ce pot ele să facă.
De acum încolo, fixaţi-vă sarcina de a nota tot ceea ce vă declanşează butoanele. Notaţi ce anume vă inspiră. Acesta este panoul dumneavoastră de control. Acele butoane controlează întregul dumneavoastră sistem de motivare personală.
Motivaţia nu trebuie să fie ceva accidental. De exemplu, nu aşteptaţi ore întregi ca un anumit cântec să fie transmis la radio. Dacă există anumite cântece care vă dau o stare bună, adunaţi-le pe o casetă, creaţi o casetă personală cu „cele mai mari hituri motivaţionale“.
Puteţi folosi şi filmele în acelaşi fel. De câte ori nu aţi ieşit de la un film având un sentiment puternic de inspiraţie şi fiind gata să cuceriţi lumea?
Puteţi avea asupra lumii înconjurătoare mult mai mult control decât vă imaginaţi. Puteţi începe prin a vă programa conştient să fiţi din ce în ce mai concentraţi şi mai motivaţi. Învăţaţi comenzile de pe panoul dumneavoastră de control şi învăţaţi cum să apăsaţi pe propriile butoane. Cu cât aflaţi mai multe despre modul propriu de funcţionare, cu atât vă veţi automotiva mai uşor.
„Să te trezeşti bine în patul greşit“
Acesta este titlul unei melodii pe care am reascultat-o cu plăcere recent la radio. Dacă altădată poate nu am înţeles exact ceea ce vrea să spună artistul prin metafora din titlu, astăzi, fascinaţia mea nu se mai îndreaptă spre faptul de a nu te trezi cu faţa la cearşaf, ci spre a nu te trezi cu capul în jos, sau, mai precis, cu creierul în jos.
Conform unui studiu realizat în 1950, la Universitatea din Chicago, visele, energia şi creativitatea aparţin emisferei drepte a creierului, în timp ce linearitatea, logica, gândirea îngustă şi pe termen scurt aparţineau celei stângi. Cea mai bună explicaţie a felului în care „a gândi cu tot creierul“ depăşeşte gândirea exclusiv cu emisfera stângă sau cu cea dreaptă se află într-o lucrare a filozofului britanic Colin Wilson, care se numeşte „Frankenstein`s Castle“ (Castelul lui Frankenstein). Wilson dezvăluie faptul că avem mai mult control decât ne-am fi închipuit vreodată asupra surselor de energie vitală şi de idei creative conţinute în emisfera dreaptă a creierului nostru. Iar ceea ce stimulează cel mai mult această emisferă este un dezvoltat simţ al scopului ce trebuie atins. Dacă trebuie să căraţi un sac greu cu nisip prin oraş, emisfera stângă a creierului dumneavostră s-ar putea să se supere şi să vă spună că faceţi ceva plictisitor şi obositor. Cu toate astea, în cazul în care copilul dumneavoastră ar fi rănit grav şi ar avea aceeaşi greutate ca respectivul sac de nisip, l-aţi căra până la spital pe aceeaşi distanţă, beneficiind de un surprinzător surplus de energie vitală, provenit de la emisfera dreaptă a creierului. Automotivarea devine din ce în ce mai vie pe măsură ce emisfera stângă ştie din ce în ce mai bine ce să spună emisferei drepte să facă.
Este interesant să priveşti viaţa în felul acesta, nu? Ar fi şi mai interesant dacă fiecare dintre noi am încerca să facem asta în fiecare zi a existenţei, dacă în fiecare moment care se arată a fi o încercare ne-am aminti că avem puterea de a alege! Avem puterea de a alege felul în care ne simţim şi maniera de a reacţiona în faţa diverselor situaţii ale vieţii. Nu este oare minunat?
„Sf. Grigorie Decapolitul“
