În premieră în Statele Unite, consiliul director al unei şcolii a decis, de comun acord cu părinţii elevilor, să permită accesul profesorilor cu arme în clasă, începând din anul şcolar următor, anunţă Reuters.
Decizia a fost luată de managerii şcolii "Harrold Independent", din statul Texas, şi pare să fie, potrivit experţilor din educaţie, prima de acest gen din SUA.
"Avem sisteme de alarmă, avem camere de luat vederi, dar dacă cineva intră? Ce ne facem? Este vorba până la urmă de o măsură de protecţie, perfect justificată. Profesorii care doresc să aducă arme trebuie să aibă certificat de posesie de armă, să urmeze cursuri şi să primească acordul direcţiunii şcolilor ", a explicat David Thweatt, inspectorul general al şcolilor din Texas.
Atacurile cu arme în şcoli produse, în ultima perioadă, în SUA au determinat mai mulţi oficiali ai instituţiilor de învăţământ să ceară ca atât profesorii, cât şi elevii, să poată intra înarmaţi la ore.
Potrivit hotărârii Congresului American, armele de foc erau interzise în toate şcolile din SUA. Curtea Supremă a amendat, însă, această lege, permiţând comunităţilor locale să adopte propriile legi vizavi de acest aspect. În statul Texas, armele în şcoli sunt permise numai cu acordul conducerii instituţiei de învăţământ.

