Ce au fost si ce-au ajuns oltenii

La intrarea in primarie, patru barbati – doi batrini si alti doi mai tineri – stateau de vorba. Pufaiau din tigari si discutau, mai faceau sa treaca vremea pina or putea sa dea ochii cu primarul. Era intr-o sedinta de consiliu, iar oamenii nu aveau de gind sa plece pina nu rezolva treburile.

Se asezasera pe trepte. Din cind in cind, cite unul privea spre usa din spate, doar-doar or vedea pe cineva iesind.

„Si zici, Nelule, ca nici tu nu facusi nimic, asa zici? Pai ce sa mai faci, ma, in ziua de azi? Tu nu vezi, nu e mara, nu e para, nu e nimic… Ne uitam in sus, zau asa“. „Mata ai vreun strugure, nea Fanica?“ Nea Fanica dadu din cap si se apuca sa scormoneasca iarba cu virful ciomagului. „Nu… N-am. Asa toamna saraca n-a mai fost de nu-mi aduc aminte de cind. Iar la anii mei, n-au fost putine cite am vazut…“.

Batrinul isi trase palaria pe spate si se apleca inainte, de parca ar fi vrut sa le spuna o taina mare.

„Fratilor, va spun eu, nu-i a buna. S-au schimbat vremurile. De cind ma stiu n-am vazut asa ceva. Iarna nu mai e iarna, vara nu mai e vara. Iar noi, taranii, sintem ai mai prapaditi. Ca noi avem pamint si noi trebuie sa-l muncim. Si cum-necum, il muncim, ca doar nu stam sa ne uitam la el. Apoi vine gerul cind rodul ar trebui sa plesneasca din mugure. Si uite ce face: il distruge. Mai da o seceta si niste ploi cu grindina, si gata, s-a dus toata munca pe un an. Pai cind s-a mai pomenit sa se schimbe intre ele anotimpurile?“

Barbatii isi clatinara capetele tristi. Cita dreptate are nea Fanica! „Stai sa vezi, la iarna o sa degeram nitel. Hee, si sa va vad cum o s-o duceti, ca … de unde tuica?! Din ce s-o faci? “ „Chiar asa, ca pruna aia putina cita s-a facut a pus-o nevasta-mea la borcan…“ Cel mai tinar dintre ei, Marin, se ridica sa-si aprinda o tigara de la un chistoc aruncat mai incolo. „Lasa, ca aduc astia la birt posirca din aia, de nu poti s-o pui pe limba… A dracu’ bautura, rea mai e!“

Pe usa din dos iesi un barbat. Se uita in jur, apoi intra inapoi. „Ma, da’ mult mai tine sedinta asta, de parca ar rezolva ceva cu ea. Ii stiu eu: se cearta, se impaca, mai vorbesc de una, de alta. Pai ce facem cu treieratul? Au crescut buruieni de o juma’ de metru pe miriste, de nu bagi coasa in ele“.

Discutia se prinse, caci oamenii incepura sa-si piarda rabdarea tot asteptind. Si nu mai stiau care ce sa spuna mai intii. „Eu am pus zece pogoane, n-am treierat nimic. Sase banite de ovaz dintr-un pogon, atit am scos. Pai dac’ ar mai veni percitoru’ acu’, n-ar avea ce trece pe hirtie. Bine ca ne-au ferit calamitatile… Vazurati ca porumbul n-a facut drug? Las’ ca a facut taciune si dup-aia a clocit…“

Nelu se opri, caci usa din dos se deschise iar. Mai multi oameni iesira in curte si se indreptara spre scara. Taranii se ridicara, descoperindu-si capetele. „Sa traiti, dom’ primar! “ Si se asezara mai linga perete, asteptind sa-i cheme inauntru.