Grea boala batrinetea! Tradati de propriul trup, neajutorati, traind din amintiri si numarind nerabdatori zilele care au mai ramas pina la intilnirea cu cei care au plecat mai devreme, batrinii sint mai mult decit curajosi. Mai ales daca vorbim despre batrinii nostri, care trebuie sa infrunte, pe linga neajunsurile virstei, si conditiile mizere pe care le ofera societatea. Floarea Chilom a invatat, la cei 81 de ani pe care ii are, ca singura sansa de a sfirsi cu demnitate o viata de munca este sa ai alaturi macar o ruda care sa te sprijine. Daca nu mai ai pe nimeni, esti condamnat la saracie si mizerie. Si nimanui nu ii pasa…
In centrul Craiovei, pe strada Matei Basarab, in spatele unor porti de fier ruginite de ploi, se afla imobilul in care locuieste Floarea Chilom. Curtea duhneste, mai toate geamurile stau sa cada din tocarie, iar cladirea pare sa fi trecut prin toate razboaiele mondiale, plus citeva cutremure.
In realitate, aspectul deprimant al casei din care tanti Floarea ocupa doua camere este rezultatul nepasarii administratorului, al lipsei de fonduri si al „vandalismelor“ locatarilor, in cea mai mare parte tigani.
„Stau rau, intr-o curte cu tigani si cu trei ciini rai la poarta, de nu vine nimeni pe la mine, chiar daca ar avea cine. Nu e apa, nu sint veceuri. Iar ginganii, vai de noi!“, descrie femeia locul in care isi petrece batrinetea. Floarea Chilom a ajuns aici din lipsa de bani si de rude. A trebuit sa se descurce si, chiar daca fiecare zi trece in mizerie si teama, tot e mai bine decit sub cerul liber.
„Sint singura de 50 de ani. N-am avut noroc. Barbatul mi-a murit. Copii nu am, ca, deh, daca aveam nu m-as plinge!“, spune femeia cu ochii umezi. „Am fost croitoreasa. Dar nu am pensie. Acum nu mai vine nimeni la mine, ca zice ca sint batrina“, isi continua tanti Floarea povestea.
„Mi-am vindut pina si masina de tocat carne!“
Femeia traieste din ajutorul social primit de la primarie. In total 630.000 de lei din care trebuie sa manince, sa-si achite chiria si sa isi cumpere ce mai este nevoie in gospodarie.
Tanti Floarea nu se plinge. Dar macar daca banii astia ar veni la timp! „Sint putini si nu prea vin la timp.
M-am dus la primarie si mi-au spus ca nu sint bani. Ce sa zica si ele, femeile alea, ca le da afara! Primarul asta isi cam bate joc de noi si ne-a uitat in saracie. De opt ani, de cind e la primarie, nu mai stie de noi. Nu putem trai de foame!“.
Pentru a supravietui, batrina si-a vindut pina acum mai toate lucrurile cit de cit valoroase si pe care a putut sa capete ceva banuti, incepind de la cele marunte si terminind cu mobila.
„Mi-am vindut pina si masina de tocat carne! Nu mi-a mai mai ramas decit un pat si un dulap. Ce sa mai vind?!“, izbucneste in plins femeia.
Floarea Chilom spune ca nu vrea nimic mai mult decit un adapost cit de cit decent si un venit, chiar daca mic, macar sigur si la timp. Desi lucruri aparent infime, unii ar fi de parere ca batrina cere marea cu sarea, avind in vedere posibilitatile de care dispune statul pentru acesti batrini.
