Aveau dreptate cei care spuneau ca asa va fi vara din acest an la Bruxelles, caci asa se dovedeste a fi, acum poate mai plina de evenimente si de negocieri decit alte perioade ale anului. Eveniment poate fi considerat si scrisoarea pe care Guy Verhofstadt a adresat-o presedintelui francez Jacques Chirac si premierului britanic Tony Blair (reprezentantii tarilor care, cu ceva timp in urma, la Saint-Malo, au demarat precesul constructiei identitatii europene de aparare si securitate). Premierul belgian deplinge faptul ca, in ultimele luni, s-a facut mult prea putin in domeniul politicii europene de aparare si securitate, propunind citeva masuri pentru revitalizarea acestui proces. Fiecare dintre ele este o potentiala bomba cu explozie anuntata foarte curind, amenintind sa zguduie relatiile si asa incerte cu structurile NATO, acum vizibil depasit de viteza de reactie a europenilor.
Ce a propus Verhofstadt?
1. Viitorul tratat constitutional al UE (cel pregatit acum de Conventie) ar trebui sa includa garantii mutuale de securitate; 2. In eventualitatea unui atac, Statele Membre ar trebui sa fie pregatite pentru un raspuns colectiv; 3. UE ar trebui sa decida formarea propriului sau comandament militar central, cu un buget propriu si cu o linie integrata de comanda, conferindu-le responsabilitatea conducerii tuturor fortelor militare multinationale din cadrul UE; 4. Comisia Europeana ar trebui sa inainteze propuneri pentru crearea unui spatiu economic unic la nivelul industriei de aparare. Aceasta inseamna ca, poate incepind cu 2004 (dupa Conferinta interguvernamentala, unde urmeaza sa fie validate Constitutia si formula institutionala a viitoarei Europe Unite), statele din UE vor dispune de o serie de prevederi in spiritul celor care, acum, in Tratatul de la Washingon, la articolul 4, garanteaza reactia tuturor statelor semnatare in cazul atacului asupra unuia dintre ele. Iar in conditiile unui atac, linia de comanda nu va fi cea a NATO, ci cea a UE, coordonatoare nu numai a sistemului de decizie politica si militara, ci si operind direct cu toate unitatile multinationale din viitoarea Europa Unita. In acest caz, ce se va mai alege oare de relatia NATO-UE, in conditiile in care cererea majora a NATO a fost si este in continuare tocmai ca, in caz de conflict, singura linie de planificare militara posibila sa fie cea pe care sa o puna la dispozitie Alianta Atlanticului de Nord? Existenta a doua linii de comanda politico militare, dublata acum de posibile prevederi constitutionale comune europene in privinta garantiilor de securitate in UE, creeaza, practic, o sursa de neliniste majora deoarece, in acest caz, NATO nu mai este principalul operator de securitate pe spatiul european si pentru interesele europene.
Intr-un context, la rindul sau, producator de incertitudini: americanii, pregatind viitoarea interventie militara asupra Irakului, se lovesc de pozitiile din ce in ce mai clare ale aliatilor traditionali europeni din NATO, SUA fiind silite sa se bizuie mai degraba pe solutii de parteneriat, cum este cea oferita neconditionat de Romania, tara care face acum orice concesie pentru a obtine un rezultat favorabil la Praga. Nimeni nu vrea sa-si strice relatiile cu lumea araba: Franta a anuntat de mai multe ori acest lucru, a urmat imediat Germania, cu o neasteptata violenta: „avertizez asupra vorbirii sau luarii in considerare a unui razboi impotriva Irakului, fara a analiza consecintele si fara un concept politic pentru intregul Orient Mijlociu“, spunea Schröder, adaugind ca tara sa a sustinut SUA dupa atentatele din 11 septembrie, dar nu este acum pregatita sa se imbarce „intr-o aventura“. Si daca asemenea vorbe nu erau de-ajuns, Joschka Fischer, ministrul de externe german, a zis-o si mai pe sleau: „Sa vorbesti acum despre impunerea unei schimbari de guvern la Bagdad printr-o interventie militara, asta inseamna o falsa analiza a prioritatilor“. Mai mult, Consiliul UE a condamnat in termeni foarte clari cererea americana de a obtine imunitatea in fata Curtii Penale Internationale pentru diplomatii, expertii si militarii din fortele SUA, angajate in operatiuni umanitare. Adica exact inversul pozitiei adoptate de Rominia, prima tara din lume care a fost de acord cu aceasta cerere americana, semnind si un document oficial in acest sens, cu toate ca este si parte a Tratatului privind instituirea Curtii Penale Internationale, semnindu-l la 7 iulie 1999 si ratificindu-l la 11 aprilie 2002.
Gestul de forta al europenilor semnalat in scrisoarea premierului belgian mai este intarit acum si de un alt element contextual dintre cele mai interesante: Turcia a adoptat citeva legi din „pachetul politic“ al aderarii, ceea ce deschide acum calea spre inceperea negocierilor. Iar UE este vital interesata de capacitatile militare aleTurciei, cele care ar putea fi un argument extraordinar de important in formularea viitoarei pozitii europene in raport cu NATO. Iar pentru momentul actual, Turcia vine sa se alature europenilor si in lipsa marcata de entuziasm pentru o actiune de tip coalitie impotriva Irakului, ceea ce ridica semne suplimentare de intrebare pentru americani, acum chiar si de natura logistica. Desigur, in cazul ca vor lua unilateral decizia de atacare a Irakului, este de prevazut ca SUA vor adopta mai vechea lor formula, aceea de a spune „prietenii adevarati sint alaturi de noi, nu fortam pe nimeni sa ni se alature, dar cei care vor ezita se indeparteaza de la sufletul nostru“, in paralel cu presiuni la NATO pentru ca Alianta sa emita rapid un comunicat politic de sustinere si, eventual, sa trimita ceva unitati de sprijin logistic, intarind ideea de „coalitie“.
Asta s-a mai intimplat, dar acum, in contextul ridicarii economice si politice a europenilor, cu o moneda care le permite un limbaj din ce in ce mai liber, situatia devine mai greu predictibila. Iata de ce propunerea lui Verhofstadt cuprinde ingredientele de baza ale unei reformulari de proportii in structurile de securitate europene si euroatlantice, cu consecinte pe termen mediu si lung asupra echilibrului mondial de forte.
Deocamdata, echilibrul este extrem de fragil, iar marii jucatori actioneaza prin miini interpuse, ferindu-se sa se expuna din prima miscare. Dar, asa cum se spune aici, in negocierile discrete, dar foarte reale care se poarta intens, vom avea curind parte de raspunsuri la multe dintre aceste nelinisti. Chiar daca ele risca sa provoace altele noi.
