O dată cu venirea toamnei, ţăranii scot de prin pod sau din cămară cazanele de ţuică şi încep să producă alcool. De anul acesta, cei care produc peste 50 de litri de ţuică sunt obligaţi să plătească impozit. Inspectorii de la finanţe vor pleca în controale prin judeţ să vadă dacă ţăranii şi-au declarat cazanele de ţuică.
GORJ. Producătorii autohtoni au obligaţia să-şi declare cazanele de ţuică şi să plătească impozit pentru alcoolul pe care îl obţin. Potrivit lui Gheorghe Paraschivu, directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Gorj, inspectorii pe care îi are în subordine vor merge în satele din judeţ pentru a vedea dacă ţăranii şi-au declarat cazanele şi cantitatea de ţuică pe care au produs-o. „De săptămâna viitoare vom demara o acţiune de verificare a cazanelor de ţuică şi îi vom controla atât pe cei care şi-au declarat instalaţiile la primării şi la noi, cât şi pe cei care nu le-au declarat. Ne vom interesa la primării cine are cazan de ţuică, vom culege date pe teren. Ţăranii nu trebuie să producă ţuică şi să nu o declare, riscă amenzi foarte mari. Legea este lege, trebuie respectată“, a spus Paraschivu. Inspectorii vor merge în fiecare comună din Gorj.
Amenzi de sute de milioane de lei vechi
Ţăranii care produc ţuică şi nu plătesc acciza riscă o amendă cuprinsă între 200 de milioane şi un miliard de lei vechi. „Fiecare producător trebuia să-şi autorizeze cazanul de ţuică, să-l declare la finanţe şi să plătească impozit pe ceea ce produce. Dacă nu au făcut aceste lucruri, producătorii riscă să fie amendaţi cu sume mari. Va fi greu să intrăm în curţile oamenilor. Vom vedea cum merge treaba în teren“, a spus Paraschivu. Reprezentanţii DGFP Gorj sunt mulţumiţi de numărul celor care şi-au declarat cazanele de ţuică până în prezent. „Au rămas şi dintre cei care nu le-au declarat, dar vor fi nevoiţi să intre în legalitate. Nu au încotro! Verificările vor avea loc mai ales în localităţile rurale, întrucât cetăţenii de acolo utilizează cazanele şi produc ţuică“, a precizat Gheorghe Paraschivu.
Foarte mulţi oameni de la sate nu sunt de acord cu faptul că trebuie să plătească impozit pe ţuica pe care o produc, spunând că nu datorează nimic statului. „Nu ne ajută cu nimic statul, de ce să plătim impozit? Nici măcar nu facem o cantitate mare. Nu mi se pare corect, dar am declarat cazanul. Nu vreau să fiu amendat“, a afirmat Ionel Nanu din Logreşti.