Arhive Zilnice: Oct. 7, 2024

Poliţişti de la rutieră, judecaţi pentru operaţiuni financiare incompatibile...

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au dispus trimiterea în judecată a trei agenţi din cadrul IPJ Dolj la data faptelor, acuzaţi de efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia. Anchetatorii susţin că cei trei inculpaţi, dintre care unul pensionat între timp, au administrat două societăţi comerciale, "în scopul obţinerii de venituri/profit".

Doi bărbaţi, după gratii pentru proxenetism şi trafic de...

Procurorii DIICOT au cerut şi obţinut prelungirea mandatelor de arestare emise în iulie, pe numele a doi bărbaţi acuzaţi de trafic de persoane şi proxenetism. Al treilea inculpat din dosar a fost plasat sub control judiciar. Procurorii DIICOT au precizat că cei trei au racolat mai multe tinere. Acestea au fost transportate în Franța, unde au fost obligate să practice prostituţia. Grupul infracţional s-a constituit în 2022, în Drobeta-Turnu Severin, au mai explicat procurorii.

Un pianist pe nume Ruben

La 6 ani câștiga primul său premiu cântând la pian. La 9, debuta ca solist la Filarmonica Oltenia, apoi...

Urolog George Mitroi, medicul care aduce viitorul mai aproape: Operații robotice...

Viitorul începe azi și în medicină, iar urologia este una dintre specialitățile unde revoluția se întâmplă chiar sub ochii noștri. Chirurgia...

Horoscop

BERBECChiar dacă nu cunoaşteţi situaţia de faţă în cele mai mici amănunte, nu vă cramponaţi de aceste fleacuri, ci...

Bancul zilei

Mamă, la uşă sunt doi oameni care cântă.Dă-le câte 10 lei şi spune-le să plece!Bine, dar nu ştiu dacă...

Gazeta de Sud

81,522FaniÎmi place
874CititoriConectați-vă
723CititoriConectați-vă
37,900AbonațiAbonați-vă