Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a susţinut luni că operaţiunea militară ordonată de preşedintele Donald Trump împotriva Iranului a condus deja la o schimbare de regim în această ţară şi că nu se poate face o paralelă cu Irakul, asigurând că nu va fi un conflict „fără sfârşit”, deşi nu a exclus o posibilă intervenţie terestră, relatează agenţiile Reuters, AFP şi EFE.
Operaţiunea militară „Furia Epică”, lansată de SUA sâmbătă împreună cu Israelul şi care a condus la moartea liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, şi a zeci de responsabili militari şi politici de rang înalt pe care atacul aerian iniţial i-a surprins reuniţi la complexul ayatollahului din Teheran, este operaţiunea militară „cea mai letală, cea mai complexă şi cea mai precisă” din istorie, a spus Hegseth la o conferinţă de presă.
„Acesta nu este un război de schimbare de regim, dar regimul s-a schimbat cu siguranţă, iar lumea este mai sigură”, a mai susţinut şeful Pentagonului, deşi uciderea acelor responsabili ai Iranului nu a împiedicat represaliile acestuia asupra Israelului şi asupra bazelor americane din Golful Persic, atacate cu drone şi rachete.
„Noi stabilim termenii acestui război de la început până la sfârşit. Ambiţiile noastre nu sunt utopice. Sunt realiste (…) Nu va fi ca în Irak. Nu va fi (un conflict) fără sfârşit”, a insistat el. “Dimpotrivă. Această operaţiune are o misiune clară, devastatoare şi decisivă: distrugerea ameninţării rachetelor, distrugerea armatei, fără arme nucleare” iraniene, a continuat secretarul apărării.
„Presa şi stânga care strigă “războaie fără sfârşit”, opriţi-vă! Nu este ca în Irak (…) Nu avem nevoie să trimitem 200.000 de soldaţi şi să rămânem acolo 20 de ani. Am dovedit că putem atinge obiectivele care favorizează interesele americane fără a fi atât de idioţi”, a adăugat el iritat.
Iranienii nu au mai ieşit la proteste antiguvernamentale în stradă
Întrebat despre o posibilă intervenţie terestră în Iran pentru ca SUA să-şi atingă acolo aceste obiective, Pete Hegseth a răspuns că „este o stupiditate” să spună „ce suntem pregătiţi să facem sau să nu facem”. Dar „preşedintele Trump se asigură că inamicii noştri înţeleg că vom merge oricât de departe va fi necesar pentru a apăra interesele americane”, a indicat şeful Pentagonului.
În pofida bombardamentelor puternice americano-israeliene, regimul iranian nu dă semne că i s-ar slăbi poziţia şi că un regim favorabil Washingtonului i-ar putea lua locul, obiectivul urmărit de SUA. Responsabilii iranieni ucişi au fost rapid înlocuiţi şi, în ciuda apelurilor lui Trump şi ale premierului israelian Benjamin Netanyahu, iranienii nu au mai ieşit la proteste antiguvernamentale în stradă.
În aceste condiţii, comentatorii militari avertizează că, fără o intervenţie terestră, atacurile aeriene ar putea fi insuficiente pentru a conduce la o schimbare de putere la Teheran. Pe de altă parte, aceste bombardamente au provocat şi victimele civile, printre care 180 de fete ucise într-o şcoală de atacurile americano-israeliene.
Citește și: Noul ambasador al SUA în România își va prezenta marți scrisorile de acreditare

