13.1 C
Craiova
vineri, 2 mai, 2025

Horoscop

 Berbec
Sunteţi tonic, plin de viaţă şi vă aventuraţi spre o provocare. Vă atrage tot ce conţine o doză de risc sau de inconştienţă, pentru că sunteţi convins că ideile mari pornesc de la îndrăzneala de a merge pe căi nebătătorite. Succesul apare de unde nu vă aşteptaţi şi vă ies toate mai bine decât aţi fi sperat. Luaţi iniţiativa şi nu vă uitaţi la piedici, le treceţi şi pe ele!

 Taur
Jucaţi un rol important în orice activitate ce implică relaţii cu oamenii, contacte, comunicare, discuţii faţă în faţă, tranzacţii sau afaceri sau oferiţi cuiva un sfat rentabil, pe care, dacă l-ar pune în practică, ar avea numai de câştigat. Nu terminaţi ziua fără un profit cât de mic din relaţia cu cei care vă apar în cale, dacă nu în bani, atunci în soluţii.

 Gemeni
Eraţi supărat din cauza evoluţiei unei acţiuni şi eraţi gata să abandonaţi orice efort, dar azi apare de la cineva un sfat bun, o consolare sau o idee salvatoare, prin care vă regăsiţi liniştea sau sentimentul că totul va fi din nou bine, foarte curând. Primiţi vorbe bune de la cei care înţeleg prin ce treceţi, deci nu refuzaţi prezenţa celor dragi, care vor să vă readucă zâmbetul pe buze.

 Rac
Un prieten încearcă să vă inducă în eroare cu informaţii incorecte. Nu vă încredeţi în oricine, pentru că, sub masca unor intenţii aparent amicale, se ascund surprize neplăcute. De fapt, prietenii sau colegii mai tineri sunt cei care vă pot crea probleme, de aceea e bine să primiţi informaţii din mai multe surse sau să le verificaţi înainte de a le da crezare.

 Leu
Vă aflaţi într-un mediu cu atitudini diametral opuse: cu unii trebuie să vă purtaţi oficial şi rigid, cu alţii – tandru şi intim, de aceea va fi greu să vă adaptaţi repede situaţiei. Părinţii sunt şi ei în conflict, mama spune una, tata o contrazice, iar dumneavoastră sunteţi la mijloc, ori pentru a face linişte în casă, ori pentru a asculta de amândoi. Atmosfera din cămin este mai rece, ca şi cum trebuie să respectaţi nişte reguli stricte.

 Fecioară
Apariţia unei persoane cu autoritate naşte stări interioare contradictorii, treceţi de la plus la minus foarte repede şi se poate spune că sunteţi un om cu toane, dar la originea acestei oscilaţii psihice se află modul în care celălalt vorbeşte cu dumneavoastră. Vă intimidează, nu vă lasă să vorbiţi sau comentează tot ce spuneţi, de aceea veţi prefera să tăceţi decât să vă stresaţi. Ce se petrece în sufletul dumneavoastră numai dumneavoastră ştiţi, deşi vi se citeşte nemulţumirea pe faţă.

 Balanţă
Deşi încercaţi să păstraţi tonul pe un nivel amiabil chiar şi cu cei mai acerbi rivali, nu veţi reuşi să dezamorsaţi conflictele şi tot vă veţi enerva la un moment dat. Calmul dumneavoastră are şi el o limită, deci, dacă partenerul se încăpăţânează să vă provoace în continuare, veţi riposta, până la urmă.

 Scorpion
Aveţi câştig de cauză într-un conflict aprins. Aveţi ultimul cuvânt într-o confruntare agresivă sau ieşiţi învingător într-un război, un meci sau alt gen de întrevedere de pe poziţii adverse. Jubilaţi după ce veţi vedea că totul s-a terminat în favoarea dumneavoastră, dar nu cumva aţi stârnit alte conflicte? Fiţi atent până unde întindeţi coarda în cazul unor discuţii în contradictoriu, pentru că succesul dumneavoastră poate însemna nefericirea celuilalt.

 Săgetător
Blocajul în care v-aţi aflat nu demult pare să se risipească şi depăşiţi cu brio impasul. Totul începe să se urnească din nou, deci nu vă pierdeţi speranţa atunci când vedeţi că unele lucruri stau. Mai sunt şi perioade de calm sau de aşteptare, ca după aceea totul să repornească în forţă. Acum intraţi într-o nouă etapă, pauza v-a priit, parcă aveţi altă energie!

 Capricorn
Eforturile dumneavoastră sunt încununate de succes: azi culegeţi laurii victoriei, dar numai prin luptă dură. Veţi fi obosit, dar fericit că aţi ajuns la ce v-aţi propus, descoperind că tot ce aţi pătimit până acum a meritat, ajungând prin chin la visul dorit. Încheiaţi cu brio o etapă grea a vieţii sau a muncii dumneavoastră şi acum puteţi, finalmente, să vă odihniţi şi să vă bucuraţi de ţelul atins.

 Vărsător
Trecutul încă vă doare, regretând ceva de demult ce nu s-a încheiat aşa cum trebuia. Este un eşec legat şi de altă persoană, faţă de care simţiţi acum ostilitate. Nu aţi ajuns cândva la ce v-aţi dorit şi consideraţi şi acum totul timp pierdut şi energie consumată în zadar. Nici nu puteţi uita, mereu apare ceva care să vă aducă aminte cât aţi suferit.

 Peşti
Faceţi economii sau mai strângeţi cureaua, pentru că situaţia financiară nu e tocmai pe roze. Nu aveţi bani pentru o anumită plată sau investiţie şi vă gândiţi de unde să mai reduceţi cheltuielile ca să faceţi faţă fără prea mari sacrificii. Trebuie doar să fiţi atent pe ce daţi banii şi să vă rezumaţi la strictul necesar. Cel puţin pe moment, când bugetul e cam sensibil.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS