1.2 C
Craiova
miercuri, 14 ianuarie, 2026
Știri de ultima orăEvenimentClădirea Poliției Rutiere Lugoj s-a prăbușit în urma unei explozii

Clădirea Poliției Rutiere Lugoj s-a prăbușit în urma unei explozii

Clădirea Poliției Rutiere din Lugoj s-a prăbușit în această dimineață. Incidentul a afectat și oficiul pentru caziere judiciare care funcționa în aceeași clădire.

Este vorba despre o deflagrație care, din fericire, nu a fost urmată de incendiu. La fața locului acționează pompieri, polițiști și echipe medicale, care evaluează pagubele și caută eventuale victime, informează reprezentanții ISU Timiș pentru Lugojeanul.ro.

„În urma deflagrației, au rezultat 3 victime, două persoane, dintre care o victimă de sex masculin s-a deplasat la spital, prezintă arsuri la nivelul feței și membrelor superioare, cealaltă persoană este evaluată medical la fața locului, prezintă arsuri minore la nivelul membrului superior.

Cea de-a treia victimă prezintă atac de panică, primește îngrijiri medicale la fața locului”, spun reprezentanții ISU.

Traficul în zona centrului orașului este momentan blocat, iar locuitorii sunt rugați să evite zona pentru a permite intervenția în siguranță. Autoritățile locale vor furniza informații suplimentare pe măsură ce operațiunea de intervenție progresează.

Citeşte şi: Șoferii care nu își achită amenzile în 90 de zile vor rămâne fără permisul de conducere

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS