Polițiștii din Poiana Mare au reținut, ieri, pentru 24 de ore un bărbat de 55 de ani, din comuna Ciupercenii Noi, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.
Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 26 octombrie. O femeie de 41 de ani a sesizat poliția că vecinul său i-ar fi adresat injurii și cuvinte jignitoare atât în seara zilei de 25 octombrie, cât și în dimineața următoare. El a încălcat astfel ordinul de protecție emis pe 24 octombrie 2025, valabil 9 luni. Ordinul interzicea bărbatului orice contact cu femeia, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod.
În urma cercetărilor și a probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat, bărbatul a fost introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
Astăzi, persoana în cauză va fi prezentată Parchetului în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Citește și: Novaci, propus pentru atestarea ca stațiune turistică de interes național

