Un tânăr a murit, iar două surori gemene de 15 ani au fost rănite, după ce o maşină condusă de un şofer de 23 de ani cu o alcoolemie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat s-a răsturnat, duminică noaptea, în localitatea Români din judeţul Neamţ. Şoferul a fost rănit şi el în accident şi două adolescente de 15 ani au fost răniţi, fiind transportaţi la spital.
„În noaptea de 5 octombrie a.c., în jurul orei 01.30, Poliţia municipiului Roman a fost sesizată cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Români. În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că, în timp ce un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Podoleni, conducea un autoturism pe DJ158, în localitatea Siliştea, având direcţia de deplasare spre Buhuşi, pe un sector de drum în curbă la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un cap de pod şi cu un autoturism ce se afla parcat în afara părţii carosabile, ulterior răsturnându-se pe cupolă”, informează duminică dimineaţă IPJ Neamţ.
Un băiat de 21 de ani a murit, iar două adolescente gemene de 15 ani au fost rănite, una fiind aruncată din maşină. Cu toţii consumaseră alcool, iar în autoturism poliţiştii au găsit mai multe sticle de băutură.
Şoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o alcoolemie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Citeşte şi: 20 de răniţi, după ce un bărbat a deschis focul pe o stradă din capitala Australiei