9.5 C
Craiova
marți, 30 septembrie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljCeremonia de deschidere a anului universitar 2025 - 2026 la UMF Craiova

Ceremonia de deschidere a anului universitar 2025 – 2026 la UMF Craiova

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Craiova marchează miercuri, 1 octombrie 2025, debutul noului an universitar printr-o festivitate dedicată studenților de anul I.
Evenimentul va avea loc în Aula Magna a UMF Craiova, începând cu ora 09:00.
Ceremonia, devenită o tradiție academică, va fi deschisă de intonarea imnului „Gaudeamus Igitur”, interpretat de Corala Magnus Medis a UMF Craiova. Un moment simbolic al festivității îl va reprezenta „predarea cheii succesului”, prin care generațiile mai mari de studenți transmit, într-un gest de solidaritate și continuitate, încredere și sprijin noilor colegi. Studenții din anii mai mari vor împărtăși sfaturi și recomandări despre parcursul academic, viața universitară și importanța implicării în comunitatea UMF.
Evenimentul este dedicat în mod special studenților din anul I, care pornesc pe drumul formării medicale, și se înscrie în tradiția Universității de a oferi un cadru solemn, dar și inspirațional, începutului de an universitar.

Citește și: BOR marchează 18 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS