O fetiţă de şapte ani, din localitatea mureşeană Sovata, a murit marţi seară, după ce un dulap din locuinţă a căzut peste ea. Când s-a întâmplat nenorocirea, copila era împreună cu surioara mai mică, ambele fiind lăsate în grija fratelui mai mare, de 23 de ani, care nu era acasă.
„La data de 2 septembrie 2025, în jurul orei 20.50, poliţiştii din cadrul Poliţiei Staţiunii Sovata au fost sesizaţi cu privire la faptul că o minoră, în vârstă de 7 ani, a fost găsită de către mama sa în stare de inconştienţă, după ce un dulap a căzut peste ea, fiind prinsă între corpul de mobilier şi pat.
La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje SMURD care, în ciuda manevrelor de resuscitare, au fost nevoite să declare decesul minorei”, a transmis IPJ Mureş.
Din primele cercetări a reieşit faptul că fetiţa de şapte ani fusese lăsată, împreună cu sora sa, de patru ani, în grija fratelui mai mare, în vârstă de 23 de ani. Incidentul s-a produs când tânărul se afla plecat de acasă.
Trupul neînsufleţit a fost transportat la IML Târgu Mureş, pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cauzei decesului.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.
Citește şi: Cisterna care a accidentat mortal trei muncitori pe autostrada A 1 era condusă de un sârb