26.7 C
Craiova
luni, 1 septembrie, 2025
Știri de ultima orăEvenimentPatru răniţi după ce o maşină a ieşit de pe şosea şi a lovit trei copii

Patru răniţi după ce o maşină a ieşit de pe şosea şi a lovit trei copii

Patru persoane, între care trei copii, au fost rănite, sâmbătă seară, în urma unui accident produs, în localitatea Brăeşti, judeţul Buzău, după ce o maşină a ieşit de pe şosea şi a lovit trei pietoni.

Accidentul a avut loc pe DJ 203L, în localitatea Brăeşti, judeţul Buzău.

Conform primelor informaţii furnizate de IPJ Buzău, un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din Brăeşti, pe direcţia Bozioru-Brătileşti, a ieşit de pe şosea şi a lovit gardul unui imobil.

În urma impactului, au fost răniţi un pasager de 22 de ani şi trei pietoni, cu vârste de 1, 9 şi 16 ani, toţi din Brăeşti. Victimele au fost preluate de ambulanţe şi transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi fac cercetări pentru a stabili împrejurările exacte ale producerii accidentului.

Citeşte şi: Poliţiştii doljeni au reţinut 42 de permise pentru exces de viteză, într-o singură zi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS