Un tânăr de 18 ani, din comuna Bulzești, județul Dolj, a fost reținut de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Craiova, fiind bănuit de comiterea unor fapte deosebit de grave asupra unor copii minori.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, reținerea a fost dispusă în dimineața zilei de 22 iulie, după ce în ziua precedentă polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Pielești au fost sesizați de două persoane din comuna Murgași cu privire la posibile infracțiuni de natură sexuală comise asupra copiilor lor, cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani.
Cercetările efectuate au dus la identificarea unui tânăr de 18 ani, din Bulzești, suspectat că, la sfârșitul lunii iunie, ar fi agresat sexual patru copii, trei fete și un băiat, în curtea unei locuințe din Murgași. De asemenea, acesta este bănuit că i-ar fi amenințat și ar fi exercitat acte de violență fizică asupra minorilor.
„În urma probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, a fost dispusă reținerea tânărului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Dolj”, a transmis Poliția.
Astăzi, tânărul va fi prezentat în fața procurorilor, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Citește și: Peste 600 de milioane de euro pentru IMM-urile din România prin garanția InvestEU