Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anunțat joi, 12 iunie, că principalul suspect în cazul morții violente a unui cioban din localitatea Alțîna este un minor cu vârsta sub 14 ani. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost descoperit pe 9 iunie într-o zonă împădurită, în apropierea stânei la care lucra.
Potrivit autorităților, dispariția ciobanului fusese semnalată cu o zi înainte, pe 8 iunie. Cadavrul prezenta urme vizibile de violență. Rezultatele preliminare ale necropsiei au indicat că decesul a survenit în urma unui traumatism cranio-cerebral sever, cu multiple fracturi ale craniului și hemoragie meningo-cerebrală.
„În urma cercetărilor efectuate până în prezent, au rezultat suspiciuni potrivit cărora autorul faptei de omor este un minor sub vârsta de 14 ani”, au precizat procurorii sibieni într-un comunicat. Minorul a fost internat pe 9 iunie, cu acordul reprezentantului său legal, la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu. Acesta urmează să fie supus unei evaluări de specialitate.
Ancheta este coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic și al medicilor legiști din cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală.
Citește și: Acțiune a poliţiştilor în zona Aeroportului Craiova