25.1 C
Craiova
joi, 22 mai, 2025
Știri de ultima orăEvenimentDoi morţi şi doi răniţi, după ce un şofer a virat fără să se asigure

Doi morţi şi doi răniţi, după ce un şofer a virat fără să se asigure

Două persoane a murit, iar alte două au fost rănite, după ce două autoturisme au intrat în coliziune când un şofer a virat fără să se asigure. Accidentul s-a produs în localitatea Flămânzi, din judeţul Botoşani.

Ambele vehicule circulau pe șoseaua principală, în sensuri opuse.

Şoferul unuia dintre autoturisme a încercat să facă stânga fără să se asigure, intrând în coliziune cu o altă maşină care circula regulamentar. În urma impactului violent, şoferul primului vehicul şi o femeie care îl însoţea au murit pe loc.

Alte două persoane rănite în accident au fost transportate la spital.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani și Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, ambulanță de terapie intensivă mobilă SMURD, dar și o ambulanță SAJ Botoșani.

Aceștia au constatat faptul că unul dintre autoturisme era răsturnat pe capotă, iar șoferul era încarcerat. Medicii au stabilit ca acesta avea leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decesul.

Celălalt autoturism s-a oprit pe marginea drumului. Persoanele din interior, soț și soție, au scăpat cu viață și au primit îngrijiri medicale la fața locului.

O femeie de 85 de ani, aflată în maşina răsturantă pe capotă, a fost aruncată la zeci de metri pe câmp. Ea a fost găsită, fără viaţă, mult mai târziu, de anchetatori, într-o zonă de vegetație deasă, sub niște arbuști.

Conducătorul auto supravieţuitor a fost verificat cu etilotestul și nu consumase alcool. Polițiștii au deschis acum un dosar penal pentru ucidere și vătămare corporală din culpă.

Citeşte şi: Gorj: Bărbat spitalizat după ce a fost lovit cu un par

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS