Un bărbat din județul Olt este cercetat de polițiștii de la Protecția Animalelor, după ce a asmuțit mai multe exemplare canine pe care le deține asupra unui câine.
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Olt s-au sesizat, din oficiu, că un tânărul ar fi asmuțit mai multe exemplare canine pe care le deține asupra unui alt exemplar canin, controlându-le agresivitatea.
Din primele verificări, polițiștii au identificat un tânăr, în vârstă de 19 ani, din comuna Băbiciu, bănuit de comiterea faptei.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferință.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și dispunerea de măsuri legale.
Citește și: (VIDEO) Azi începe conclavul de la Vatican pentru alegerea unui nou Papă