Un bărbat cu nume aparent românesc, Ioan Pintaru, a fost acuzat de tentativă de omor după ce o fată de 11 ani a fost înjunghiată. Incidentul a avut loc, luni, în Leicester Square din Londra, potrivit The Guardian.
Ioan Pintaru, de 32 de ani şi fără domiciliu stabil, a fost, de asemenea, acuzat de deţinere a unui obiect tăios.
Iniţial, s-a crezut că şi mama fetei a fost rănită, dar ulterior s-a confirmat că avea de fapt pe corp sângele fiicei ei. Fata a fost dusă la spital cu răni grave, dar care nu îi pun viaţa în pericol, a declarat Poliţia Metropolitană.
Ioan Pintaru a fost plasat în arest preventiv şi urmează să fie audiat la Curtea Magistraţilor din Westminster.
Anchetatorii lucrează în prezent pentru a stabili motivaţia suspectului. „Oricine a fost martor la ceea ce s-a întâmplat sau are orice informaţii este rugat să contacteze poliţia. Nu există nici un indiciu că incidentul ar fi avut legătură cu terorismul. Se pare că victimele şi atacatorul nu păreau să se cunoască între ele“, potrivit Poliției Metropolitane.
Poliţia a fost chemată în Leicester Square, o zonă turistică din centrul Londrei, luni, la ora locală 11.30.
Leicester Square şi zona înconjurătoare atrag aproximativ 2,5 milioane de vizitatori în fiecare săptămână şi găzduiesc magazine, teatre, cinematografe şi restaurante.
Înjunghierea a avut loc în apropierea magazinului de ceai TWG, care se află lângă magazinul Lego şi vizavi de magazinul M&Ms. Un agent de pază de la magazinul de ceai a declarat că a intervenit pentru a o ajuta pe fată când a fost atacată. Acesta a spus că el şi colegii săi au acordat primul ajutor copilului înainte ca poliţia să ajungă la patru minute de la atac.
Citește și: (VIDEO) Dolj: Trei răniți în urma coliziunii dintre un tir și două autoturisme