Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat 40 de migranți care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Migranții erau ascunşi în două automarfare, respectiv pe jos.
La Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român. El se afla la volanul unui ansamblu rutier care se deplasa fără încărcătură pe ruta România – Ungaria.
În urma efectuării controlului amănunţit, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, 13 cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări. Cetăţeni sunt din Iran, Siria și Irak. Unii dintre aceștia solicitanți de azil, alții fiind intrați legal în România în baza documentelor personale.
La Nădlac II
La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra unui automarfar condus de un cetăţean turc. În urma controlului, în compartimentul destinat transportului de marfă, erau ascunși 12 cetăţeni sirieni. Aceștia intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera pentru a ajunge în state din vestul Europei.
La Turnu
Azi noapte, în jurul orei 03.55, poliţiştii de frontieră din Turnu au observat, la aproximativ 100 de metri de linia de frontieră, 9 persoane care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul punctului pentru efectuarea verificărilor. Persoanele în cauză sunt cetățeni din Pakistan și Etiopia, cu vârste cuprinse între 20 și 38 de ani, intrați legal în țara noastră.
Polițiștii din Nădlac au depistat în apropierea liniei de frontieră, șase cetățeni din Pakistan, cu vârste de la 22 la 49 de ani. În urma cercetărilor s-a stabilit că cei în cauză au intrat în mod legal în România. Ei intenționau să treacă frontiera ilegal în Ungaria.
Poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- trafic de migranți pentru șoferi,
- tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, respectiv pe jos.
Citește și: (VIDEO) Olt: Acțiune Blitz a polițiștilor rutieri în Corabia