4 C
Craiova
luni, 15 decembrie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljTânărul care a ucis un bărbat cu drujba, internat la psihiatrie

Tânărul care a ucis un bărbat cu drujba, internat la psihiatrie

Instanţa de judecată a dispus internarea într-o clinică de psihiatrie a unui tânăr de 25 de ani, din localitatea Călăraşi, acuzat de comiterea infracţiunii de omor calificat. Potrivit oamenilor legii, în noaptea de 24 spre 25 decembrie 2022, inculpatul ar fi ucis cu o drujbă un bărbat de 57 de ani. Instanţa a dispus internarea suspectului până la însănătoşire sau până nu va mai reprezenta un pericol.

Reprezentanții IPJ Dolj au precizat că victima a fost găsită de o vecină, care a sunat la 112.

”În dimineața zilei de 25 decembrie 2022, ora 08.45, polițiștii Poliției Orașului Dăbuleni au fost sesizați prin apel de urgență 112, de o femeie de 50 de ani, din comuna Călărași, cu privire la faptul că, vecinul său, de 57 de ani, este decedat în locuință. La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii care au constatat că cele sesizate se confirmă.

Întrucât au rezultat indicii privind săvârșirea infracțiunii de omor, la fața locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare formată din procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj și polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic Dolj”, au explicat oamenii legii.

Bărbatul de 57 de ani, ucis cu o drujbă

După primele cercetări, anchetatorii au stabilit că autorul crimei ar fi un tânăr de 25 de ani. Acesta a fost prins în seara zilei de 26 decembrie. A fost găsit de echipele de căutare formate din polițiștii și jandarmi pe un câmp din extravilanul comunei Călărași. Ulterior, suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat. A fost arestat preventiv pe 27 decembrie, printr-o hotărârea a Tribunalului Dolj.

Anchetatorii au stabilit că victima a fost atacată cu o drujbă.

„Între victimă şi suspect a izbucnit un conflict spontan, care a degenerat, cei doi lovindu-se reciproc după care inculpatul, profitând de starea victimei, a folosit un fierăstrău electric (drujbă) asupra acestuia, provocându-i mai multe plăgi tăiate-despicate şi multiple facturi craniene, care au condus la decesul victimei”, au stabilit anchetatorii.

Internat la psihiatrie până la însănătoşire

Mai departe, procurorii doljeni au dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice. Medicii legişti au constatat că suspectul prezintă „întârziere medie în dezvoltarea mintală”. De asemenea, nu are discernământul faptelor şi al consecinţelor păstrat şi nu l-a avut nici în momentul comiterii faptelor.

Ulterior, Tribunalul Dolj a dispus internarea inculpatului într-o clinică de psihiatrie.

„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Confirmă măsura internării medicale faţă de inculpatul S.Ş. într-o unitate specializată de asistenţă medicală psihiatrică, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol”, au dispus judecătorii. Hotărârea instanţei nu a fost contestată de persoana internată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS