Pompierii militari au intervenit, duminică, după ce o autocisternă încărcată cu motorină s-a răsturnat pe E85, pe raza localităţii Roşiori, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.
Sursa citată a precizat că autocisterna, încărcată cu 26 de tone de motorină, s-a răsturnat în afara părţii carosabile, iar conducătorul auto nu necesită îngrijiri medicale, conform Agerpres.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, autocisterna încărcată cu motorină are şase compartimente, iar pe la capacele a două dintre acestea erau scurgeri de combustibil. Pompierii militari asigură măsurile PSI la faţa locului.
La locul accidentului s-au deplasat pompierii militari cu o autospecială de descarcerare, o autospeciala de stingere, o ambulanţă SMURD şi o autocisternă cu apă.
În apropiere de locul producerii accidentului, autocisterna cu apă s-a răsturnat pe carosabil
În apropiere de locul producerii accidentului, autocisterna cu apă s-a răsturnat pe carosabil, fiind blocat un sens de mers. Conducătorul auto, singurul ocupant al autovehiculului, a fost evaluat de către echipajul SMURD şi a refuzat transportul la spital.
Cauzele şi împrejurările producerii celor două accidente vor fi stabilite de către organele competente.