24.5 C
Craiova
sâmbătă, 2 august, 2025
Știri de ultima orăEvenimentUn agent din trupele de elită ale poliţiei britanice a recunoscut că este un violator în serie

Un agent din trupele de elită ale poliţiei britanice a recunoscut că este un violator în serie

David Carrick, un agent din trupele de elită ale poliţiei metropolitane britanice, în vârstă de 48 de ani, a recunoscut că este un violator în serie, care are la activ zeci de infracţiuni sexuale grave, comise timp de 17 ani, relatează BBC şi The Guardian

Poliţistul David Carrick, agent înarmat în cadrul comandamentului de protecţie parlamentară şi diplomatică, a recunoscut luni 49 de capete de acuzare, unele dintre ele detaliind infracţiuni multiple împotriva a 12 femei.

„Acesta este un bărbat care a degradat, a înjosit, a agresat sexual şi a violat femei fără încetare”, a declarat procurorul. „Pe măsură ce timpul trecea, gravitatea infracţiunilor sale s-a intensificat, pentru că a căpătat curaj, crezând că va scăpa nepedepsit”, a arătat acuzarea, scrie news.ro.

Acuzatul a profitat de poziţia sa de agent al poliţiei metropolitane pentru a ademeni femei

Poliţia şi procurorii spun că acuzatul a profitat de poziţia sa de agent al poliţiei metropolitane pentru a ademeni femei, pe care apoi le-a terorizat şi umilit pentru a le face să păstreze tăcerea cu privire la atacurile sale sexuale.

Amploarea infracţiunilor comise de Carrick îl transformă într-unul dintre cei mai înrăiţi prădători sexuali din istoria criminală modernă a Marii Britanii.

Carrick a recunoscut 49 de acuzaţii, între care 24 de capete de acuzare de viol

După mai mult de un an de audieri premergătoare procesului – care a fost sub incidenţa unor restricţii stricte pentru presă – Carrick a pledat luni vinovat la ultimele şase acuzaţii, după ce în decembrie a pledat vinovat la alte 43 de acuzaţii. În total, Carrick a recunoscut 49 de acuzaţii, între care 24 de capete de acuzare de viol şi nouă capete de acuzare pentru agresiune sexuală.

În schimb, el a pledat nevinovat în cazul violului unei femei a cărei plângere a dus, de fapt, la arestarea sa, în octombrie 2021.

Pentru că a pledat vinovat, luni, la tribunalul Southwark Crown, presa poate relata acum, potrivit legii, despre faptele de care este acuzat.

POLIŢISTUL ÎŞI UMILEA VICTIMELE

Poliţia şi procurorii spun că David Carrick a căutat să îşi domine şi să îşi umilească victimele, transformând, de pildă, o debara micuţă aflată sub scări într-un spaţiu întunecat în care unele dintre ele erau obligate să stea dezbrăcate şi înghesuite ore întregi. El le abuza verbal pe femei, numind-o pe una dintre ele „sclava sa”, şi a folosit violenţa sexuală pentru a le degrada, inclusiv urinând pe unele dintre ele.

Un incident a avut loc înainte ca David Carrick să se alăture Poliţiei Metropolitane, în 2001. Într-un alt incident, petrecut în 2002, poliţistul ar fi muşcat-o de umăr pe o femeie, după ce relaţia lor s-a încheiat. Incidentul ar fi avut loc chiar în timpul perioadei de probă.

Înainte de un alt presupus atac asupra unei femei, în septembrie 2020, Carrick şi-ar fi arătat legitimaţia de poliţist pentru a o face pe femeie să se simtă în siguranţă, s-a lăudat că l-a păzit pe premier şi a spus că porecla lui de la serviciu este „Dave cel rău”.

Carrick a fost promovat în 2009

Carrick a fost promovat în 2009 de la agent care patrula pe străzi la calitatea de membru al unei unităţi armate de elită, Comandamentul de protecţie parlamentară şi diplomatică, care păzeşte ambasadele, Downing Street şi Parlamentul.

Alte victime pe care recunoaşte că le-a atacat au fost avertizate că, dacă vor vorbi despre faptul că le-a violat şi agresat sexual, nu vor fi crezute, deoarece era agent de poliţie.

Majoritatea infracţiunilor au avut loc în Hertfordshire, unde agentul locuia.

Poliţia Metropolitană a declarat că va începe marţi procesul de excludere oficială a lui Carrick din rândul forţelor sale. El a servit în armată înainte de a se alătura celei mai mari forţe de poliţie din Marea Britanie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS