Universitatea Craiova va disputa, luni seară, de la ora 19.00, în deplasare, meciul împotriva formației Universitatea Cluj, din etapa cu numărul 18 din Superligă. Acesta va fi primul meci al oltenilor după marea reuțită europeană, cu Mainz, de joi seară.
Tehnicianul oltenilor, Filipe Coelho, a ținut să tragă un semnal de alarmă înainte de startul partidei din Ardeal, asta după ce a analizat extrem de atent formația lui Bergodi. Portughezul a evidențiat forma bună a echipei ardelene odată cu venirea lui Cristiano Bergodi pe banca tehnică.
„Ne așteptăm la un meci dificil, împotriva unei echipe care și-a schimbat antrenorul acum cinci meciuri. Cu el, U Cluj a câștigat patru partide din cinci posibile. Se află într-un moment bun. Așadar, va fi complicat pentru noi cu siguranță. Au o organizare foarte bună, jucătorii sunt de valoare.
Cred că noul antrenor le-a implementat acest tip de organizare. Noi trebuie să fim pregătiți din toate punctele de vedere să înfruntăm o echipă bună. Am obținut un rezultat bun cu Mainz. Băieții sunt fericiți, dar trebuie să ne controlăm în același timp. Întâlnim, acum, un oponent diferit și trebuie să fim concentrați. Atmosfera de la ultimul meci a fost uimitoare. Oamenii au fost minunați. Cred că a fost o seară memorabilă pentru toată lumea, dar acum nu trebuie să ne mai gândim mult la asta, ci să ne focusăm pe ceea ce urmează“, a declarat Filipe Coelho.
Isenko: „Victoria cu Mainz ne oferă mai multă încredere!“
De asemenea, portarul ucrainean Pavlo Isenko a prefaţat duelul cu Universitatea Cluj şi a vorbit şi despre adaptarea sa în România, unde a ajuns în vara acestui an.
„Cunosc adversarul, îmi aduc aminte de meciul anterior cu ei, a fost unul greu, am fost conduşi şi am marcat de două ori pe final şi am obţinut victoria. Am analizat Clujul şi vom face totul pentru a câştiga. Victoria cu Mainz ne oferă mai multă încredere şi forţă, ne-a făcut fericiţi, dar acum trebuie să ne concentrăm pe meciul care ne aşteaptă. Îmi place România şi fotbalul de aici, oraşul seamănă cu cel de unde am venit eu (Poltava, n.r.), este unul frumos, atmosfera este deosebită pe stadion, fanii sunt minunaţi şi mereu ne dau impresia că jucăm în 12″, a declarat Pavlo Isenko.
Citește și: Flamengo a cucerit Cupa Libertadores! Palmeiras mai stă o „tură“

