Președintele României, Nicușor Dan, a explicat ce s-a întâmplat în momentul în care executat o lovitură de la 7 metri la gala de retragere a Cristinei Neagu. Prezent la evenimentul emoționant de duminică, de la Sala Polivalentă, edilul a fost invitat pe teren, dar execuția sa a eșuat, spre amuzamentul publicului.
La finalul meciului de gală, Nicușor Dan a dezvăluit, cu umor, că de vină a fost substanța cu care se dau handbaliștii pe mână pentru o priză mai bună.
„Îmi pare rău că n-am ştiut că se lipeşte mingea de mână. Am vrut să dau boltă, dar mi s-a lipit de mână. Asta a fost problema. Apoi, n-am vrut să abuzez de timp. Am jucat handbal, să ştiţi, în şcoală, dar nu aveam lipici pe minge”, a declarat primarul, stârnind zâmbete.
Gala dedicată retragerii Cristinei Neagu, cea mai valoroasă handbalistă din istoria României, a adunat o mulțime de personalități din sport și nu numai. Evenimentul a culminat cu un meci demonstrativ între două echipe de stele, „Home Legends” și „World Stars”, încheiat la egalitate, scor 21-21, într-o atmosferă de sărbătoare.
Citește și: Nicușor Dan calmează situația: „Taxa pe tranzacții bancare și creșterile de impozite sunt doar scenarii!“