Antrenorul formaţiei CS Universitatea Craiova, Jerry Gane, s-a arătat de ratarea calificării în optimile Cupei Ligii, dar mulţumit de jocul echipei din confruntarea cu Rapid, pierdută cu 1-0.
„Am un gust amar pentru că nu trebuia să pierdem după aspectul jocului. Am avut un forcing foarte bun, am controlat mijlocul terenului, ne-am creat trei-patru ocazii mari şi n-am reuşit să înscriem. Ne-a lipsit golul să intrăm în joc şi să avem mai multă încredere. Rapid nu şi-a creat foarte multe ocazii, în afară de gol au mai avut o şansă în minutul 90. Dar până la urmă au câştigat, s-au calificat, iar noi suntem foarte dezamăgiţi pentru că ştiam ce înseamnă o victorie în acest meci şi să aşteptăm Steaua în Bănie. A fost şi acest trac al debutului în prima ligă pentru unii jucători, cum este Ivan, de 17 ani, Bancu, Vătăjelu. Nu au făcut un meci rău, dar s-a cunoscut puţin acest trac, dar numai aşa se pot căli, pot creşte. Şi Brac, chiar dacă a greşit la gol trebuie încurajat, pentru că a avut evoluţii foarte bune. Se întâmplă. Per-total echipa s-a mişcat bine, a muncit mult. Dar ne-a lipsit acea scânteie, acea luciditate în faţa porţii să dăm gol. Şi pe o greşeală copilărească am pierdut acest joc. Ne doream să câştigăm în Cupa Ligii pentru a avea mai multe meciuri, până la urmă era o competiţie bonus pentru toţi jucătorii.
Nu ne gândeam la meciul cu Steaua, ştiam că nu va fi uşor. Ştiam că motivaţia de aici este una specială, i-am averitzat pe băieţi. Am avut o atitudine bună astăzi, dar Rapid a avut noroc. Păcat de suporterii noştri pentru că au plecat dezamăgiţi, dar trebuie să înţeleagă că o echipă nu se poate construi peste noapte. Sper ca acest duş rece ne va trezi mai bine, iar în viitorul apropiat să avem parte şi de momente frumoase“, a declarat Jerry Gane la conferinţa de presă de după meciul din Giuleşti, citat de csuc.ro.
Curelea: Greşelile personale ne-au costat
Atacantul şi totodată căpitanul echipei CSU în jocul din Giuleşti, Costin Curelea, s-a arătat dezamăgit de rezultatul înregistrat cu Rapid. „A fost un meci bun făcut de noi, greşelile personale au făcut ca noi să pierdem. Sperăm să ne trezească acest rezultat. Aşteptam un meci cu Steaua sâmbătă la Craiova, dar acum vom avea 10 zile să pregătim debutul de sezon cu Pandurii. Sunt optimist, trebuie să trecem peste acest rezultat, să luăm lucrurile bune pe care le-am făcut. Toată lumea a muncit, s-a autodepăşit, dar greşelile individuale au făcut să pierdem astăzi. Jerry Gane ne-a încurajat, ne-a spus să ţinem capul sus, pentru că acesta este fotbalul, ai posiblitatea să îndrepţi lucrurile pe care le-ai făcut greşit“, a spus Curelea, explicând şi luftul din minutul 70: „Am văzut mingea în ultima clipă, mai mult m-a lovit ea pe mine. Nu am văzut de ceilalţi jucători care au fost în faţa mea. Dar asta nu este o explicaţie, trebuia să fiu atent şi nu aveam cum să ratez“.

