CS Universitatea Craiova a promovat matematic în Lga I după remiza de astăzi, din Banat, cu Metalul Reşiţa, scor 1-1, iar antrenorul oltenilor, Gabi Balint, s-a arătat extrem de încântat de performanţa realizată. „Mă aşteptam la un meci greu, dar nici chiar aşa. Până în ultimul minut, Reşiţa a jucat cu îndârjire. A dominat meciul. Noi am mizat pe fazele fixe şi am reuşit să marcăm. Păcat de golul primit. Dar nimic nu se câştigă fără trudă. Sunt fericit pentru că rămân în istoria frumoasă a acestui club. Le mulţumesc băieţilor pentru modul cum s-au dăruit. Îmi doresc continuitate la Craiova, pentru că am un colectiv bun, condiţii pentru performanţă şi fani extraordinari“, a spus tehnicianul, conform csuc.ro.
Despre partida viitoare, ultima din Liga a II-a, cu CSM Vâlcea, Balint a spus: „Sărbătoarea o vom face la Craiova după meciul cu Vâlcea. Va fi mai mult un meci demonstrativ, dar pe care îmi doresc să-l câştigăm pentru a încheia en-fanfare acest sezon. Băieţii vor avea acum trei zile libere, pentru că le merită cu prisosinţă, apoi va urma meciul cu Vâlcea şi vom face programul pentru sezonul viitor“.