16.2 C
Craiova
duminică, 24 august, 2025
Știri de ultima orăSportFotbal - Piţurcă şi opt componenţi ai comisiilor FRF, la mâna DNA-ului

Fotbal – Piţurcă şi opt componenţi ai comisiilor FRF, la mâna DNA-ului

Plângerea formulată de FC Universitatea Craiova împotriva selecţionerului României, Victor Piţurcă, şi a opt componenţi ai comisiilor FRF fost trimisă, astăzi, la DNA, de un judecător al Curţii de Apel Bucureşti (CAB), urmând ca procurorii să decidă dacă vor începe sau nu urmărirea penală în cazul lor, informează Mediafax.

Curtea de Apel Bucureşti a admis, marţi, plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, formulată de FC Universitatea Craiova, desfiinţând rezoluţia dată de parchet în cazul lui Adrian Ion, Ionuţ Matei, Marcelina Gherman, Dorin Sabău, Elena Stoian, Daniela-Lavinia Mândruţă, Eduard Poppa, Marcel Vrabie şi Victor Piţurcă.
„Trimite cauza la Direcţia Naţională Anticorupţie, în vederea începerii urmăririi penale şi efectuarea de cercetări privind faptele reclamate de petentă”, a decis Curtea de Apel Bucureşti.
Finanţatorul FCU Craiova, Adrian Mititelu, a făcut plângere penală împotriva lui Victor Piţurcă şi a celor opt componenţi ai Camerei Naţionale pentru Soluţionarea Litigiilor (CNSL) şi ai Comisiei de Recurs din cadrul FRF, fiind nemulţumit de deciziile acestor instanţe sportive care l-au obligat la plata a aproximativ 7 milioane de euro către actualul selecţioner drept compensaţii pentru ruperea unilaterală a contractului de muncă.
Victor Piţurcă a fost dat afară de la FC Universitatea Craiova pe 11 ianuarie 2011. Consiliul de Administraţie al grupării oltene a decis, pe 9 februarie, să-i rezilieze contractul de muncă managerului general Victor Piţurcă, pentru abateri disciplinare. Piţurcă s-a adresat comisiilor federale cerându-şi drepturile financiare prevăzute în contract.
Ultima instanţă pe linie sportivă din România, Comisia de Recurs a FRF, a menţinut decizia CNSL prin care gruparea olteană este obligată să îi achite tehnicianului Victor Piţurcă suma de aproape 7 milioane de euro pentru rezilierea unilaterală a contractului (5 milioane de euro clauza, 1,8 milioane de euro prima de instalare plus salariile neachitate). Tehnicianul solicitase daune în valoare de 12 milioane de euro în urma demiterii sale de la FC Universitatea Craiova, însă membrii CNSL i-au admis doar în parte cererea. Astfel, Comisia a decis că Universitatea Craiova trebuie să îi achite lui Victor Piţurcă cinci milioane de euro net cu titlul de daune interese, 1,8 milioane de euro net cu titlul de indemnizaţie instalare neplătită la momentul respectiv şi 164.893 de euro net drepturi salariale restante.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS