Antrenorul formaţiei CS Universitatea Craiova, Erik Lincar, şi directorul sportiv, Zeno Bundea, au făcut un scurt bilanţ al perioadei de pregătire de până acum, în special a cantonamentului de la Zlatibor, şi s-au declarat mulţumiţi de modul cum au decurs lucrurile.
„Condiţiile de la Zlatibor sunt foarte bune, din punct de vedere al cazării, al mesei, al recuperării, e o staţiune foarte frumoasă, suntem foarte mulţumiţi. În ceea ce priveşte pregătirea, băieţii au răspuns bine la eforturile la care au fost supuşi. În legătură cu meciurile amicale, primele două din România nici nu le prea iau în consideraţie (cu Fortuna Brazi şi FC Baloteşti – n.r.), pentru că au mai plecat jucători, au venit alţii. După aceste două partide de aici, din Serbia, pot spune că sunt mulţumit. În primul meci am câştigat cu 2-0 (cu Mladost Lucani – n.r.), apoi am pierdut cu 1-0 (cu Buducnost Podgorica – n.r.), dar sunt mulţumit de evoluţia jucătorilor, pentru că am controlat acest ultim joc şi am avut o posesie bună, însă încă ne lipseşte luciditatea în faza de atac. Echipa adversă a fost bună, locul doi în Muntenegru, care anul trecut a jucat şi în Liga Campionilor, dar am evoluat foarte bine, am avut şi vreo patru-cinci situaţii de a marca, iar ei au avut o ocazie plus faza cu penaltiul, pe care nu vreau să o comentez, că a fost hilară. S-a petrecut chiar în zona noastră şi s-a văzut că jucătorul advers a căzut fix înainte de careu cu doi-trei metri şi nu am înţeles ce s-a întâmplat. Mai trebuie să lucrăm la faza ofensivă, să o punem la punct. Sunt probleme la construcţie pentru că suntem împreună de doar două săptămâni. În primul rând, trebuie să înveţi să te aperi ca să nu primeşti gol, abia după poţi să faci faza de atac. Mai avem destul timp la dispoziţie ca să creştem, este mai mult de o lună până începe campionatul, şi vom rezolva această problemă. Eu sunt mulţumit de majoritatea băieţilor, sper să muncească la fel de bine cum au făcut-o şi până acum“, a spus tehnicianul CS Universitatea, în cadrul unei conferinţe de presă ce se găseşte şi pe pagina de Facebook a clubului.
„Îmi place spiritul oltenesc“
Chestionat în privinţa lotului, Erik Lincar a explicat că toată lumea porneşte cu şanse egale şi că primul „unsprezece“ se va definitiva în apropiere de startul campionatului, programat pe 7 septembrie. „Mi-am propus ca aici, în Serbia, să le dau o şansă tuturor, să-i folosesc câte 45 de minute la fiecare meci şi cu siguranţă că şi în următoarele două jocuri din România voi face la fel, după care voi începe să cristalizez un prim unsprezece. Şi, cu o săptămână, două înainte, se mai pot întâmpla unele lucruri şi să apară cineva titular în echipă. La Liga a II-a este destul de greu să aduci jucători cu nume. Dacă vă uitaţi şi la celelalte echipe, o să vedeţi că nu sunt prea mulţi jucători cu nume grele, pentru că nivelul este destul de scăzut, fondul salarial la fel, iar fotbaliştii valoroşi evoluează la Liga I. Avem un buget mare, dar în acelaşi timp nu reprezintă doar salariile jucătorilor, ci şi condiţiile de care beneficiază echipa. Noi am fost deja într-un cantonament, ăsta e al doilea şi s-ar putea să-l facem şi pe al treilea. Avem nevoie de medicamentaţie, la Craiova trebuie să le oferi jucătorilor apartamente, deci sunt o grămadă de lucruri care sunt cuprinse de acest buget. Şi nu am exagerat din punct de vedere salarial cu jucătorii. Toţi au bonusuri de performanţă. Sunt doi jucători sub 21 de ani care trebuie să evolueze, iar noi mizăm şi pe tinerii de perspectivă, pe care vrem să-i creştem şi la un moment dat să ajungem să-i folosim la Liga I. E normal să ai şi câţiva jucători cu experienţă, trei-patru, care să ducă greul. Dacă analizezi, sunt şase-şapte jucători olteni în echipă şi ar mai putea apărea şi alţii. Mie îmi place spiritul oltenesc, determinarea cu care joacă, dar, aşa cum am mai spus-o, în ultimii doi ani nu a prea mai fost fotbal. Dacă ţin minte, a evoluat doar CS Apa Craiova în Liga a III-a… Cei care au făcut parte din fosta echipă, care a retrogradat, nu prea au jucat pe unde au fost“, a spus Lincar, recunoscând că relaţiile de joc nu reprezintă în prezent punctul forte.
„Sunt probleme cu omogenitatea, dar facem eforturi să le rezolvăm. La Mogoşoaia îi puneam pe jucători să se apeleze pe nume, dar acum se cunosc între ei. Eu nu am vrut să fac o selecţie, să vină o sută de jucători, din care de multe ori nu prea ai ce alege. I-am preferat pe cei care au evoluat în ultimul an, care au fost la nivelul Ligii a II-a şi au jucat foarte bine, şi chiar unii care au cochetat cu Liga I. M-am trezit la Mogoşoaia cu un jucător la recepţie, venise cu geanta după el, şi mi-a zis că vrea să dea o probă de joc. L-am întrebat unde a jucat şi mi-a zis că în ultimele şase luni a stat, dar că înainte a fost la Albota. I-am spus să meargă să joace în altă parte şi apoi mai vedem. Noi avem un obiectiv şi nu ne permitem să facem paşi greşiţi“, a mai spus tehnicianul echipei CS Universitatea Craiova.
Urăşte Dinamo
Eric Lincar a vorbit şi despre meseria de antrenor, spunând că nu are un model şi că încearcă în permanenţă să implementeze noutăţi în şedinţele de pregătire şi de joc. De asemenea, tehnicianul oltenilor are un punct comun cu suporterii olteni, a crescut în spiritul anti-Dinamo şi a jurat că nu va antrena niciodată echipa din Ştefan cel Mare. „Nu am un idol în ceea ce priveşte antrenoratul. Ai ce să înveţi de la fiecare antrenor, dar când vrei să antrenezi şi să fii la un nivel înalt trebuie să ai personalitatea ta şi modul tău de a vedea fotbalul. De aceea spun că mi-e greu să copiez pe cineva. Încerc să implementez echipei ceea ce gândesc eu, prin antrenamente, şi apoi să se vadă în joc. Nu fac un copy-paste, văd un antrenament şi după aia îl pun şi eu în practică. Mă bazez pe jocurile care au trecut, pe lucrurile pe care le-am greşit şi trebuie să le îndrept şi tot timpul încerc să vin cu ceva nou. În fotbal nu poţi să stagnezi. Dacă vrei să ai succes tot timpul, trebuie să vii cu ceva nou şi să surprinzi adversarul. Craiova a fost totdeauna o echipă care nu a acceptat dominarea şi atunci şi eu voi merge pe aceeaşi idee. Vreau să fie o echipă care să controleze jocul, dar sunt convins că vor fi şi momente când va trebui să se apere şi să mizeze pe contraatac. Sunt două cariere diferite. Cea de fotbalist, unde, când era Mircea Rednic antrenor, eram foarte aproape să ajung şi eu la Craiova… Oricum, eu am apreciat atmosfera de la Craiova. Un stadion plin, cu 40.000 de spectatori, nu poate fi nimic mai frumos. În meseria de antrenor, aş putea să lucrez oriunde în lume, dar nu aş putea să o fac la un singur club. La Dinamo nu o să mă vedeţi niciodată. Nu e vorba că am jucat la Steaua, e o rivalitate personală, care va rămâne de-a lungul întregii vieţi. Este un club cu care eu nu sunt compatibil“, a punctat Erik Lincar.
Zeno Bundea: Nu ne interesează ce se întâmplă cu celălalt club
La rândul său, directorul sportiv al CS Universitatea, Zeno Bundea, a afirmat că a pregătit deja o parte din jucători în ceea ce priveşte atmosfera şi publicul de pe „Ion Oblemenco“, punctând că iubitorii fotbalului din Craiova vor fi alături de echipă în număr mare dacă vor fi rezultate pozitive.
„Am ales cariera asta, e un început pentru mine şi vreau să învăţ cât mai multe. Într-adevăr, sunt momente când îmi doresc şi eu să fac pregătire, sunt momente când are nevoie de mine la antrenament, dar mă axez mai mult pe cariera pe care am început-o şi nu vreau să amestec lucrurile, să revin în fotbal. Sunt plăcut surprins de cum a reacţionat echipa. Pe unii nu-i cunoşteam, pe alţii da, dar mi-am dat seama că sunt jucători de caracter, care vor să facă performanţă. Sper să aducem publicul la stadion şi le transmit suporterilor că îi dorim alături de noi. Îmi aduc aminte cu mare plăcere de perioada în care eram jucător la Craiova, când stadionul era plin şi se crea o atmosferă plăcută. Unora le-am explicat cum e publicul craiovean, o să-i abordez şi pe ceilalţi, pentru că ştiu ce înseamnă Craiova şi pentru că vrem să facem performanţă. Nu ne interesează ce se întâmplă cu celălalt club. Suntem concentraţi pe problema noastră, pentru că vrem ca această echipă să aducă spectatorii la stadion şi să avem rezultate, să ne atingem obiectivul. Noi vom încerca să-i aducem pe suporteri alături de noi prin rezultate, dar decizia le aparţine lor“, a afirmat Zeno Bundea.