26.7 C
Craiova
duminică, 24 august, 2025
Știri de ultima orăSportFotbal - Maxim se gândeşte doar la dubla cu Ungaria şi Olanda

Fotbal – Maxim se gândeşte doar la dubla cu Ungaria şi Olanda

Fanii naţionalei îşi pun speranţele în Alexandru Maxim pentru dubla de foc cu Ungaria şi Olanda. Pandurul cu patru meciuri şi două goluri sub tricolor va fi ghid pentru ceilalţi trei colegi ai săi chemaţi de Victor Piţurcă pentru amicalele cu Polonia şi Australia. Din 23 februarie, Mihai Răduţ, Dan Nistor, Alexandru Maxim şi Alexandru Vlad vor trage tare ca să prindă un loc în lotul pentru cele mai fierbinţi meciuri din preliminariile mondiale, cu Ungaria şi Olanda.

“Fiecare jucător şi fiecare suporter se gândeşte la acea dublă. Meciul cu Ungaria, cel puţin, va fi unul foarte important pentru noi, unul poate decisiv într-o oarecare măsură. Până atunci însă mai este, mai avem aceste două meciuri de verificare pe care ne dorim să le câştigăm”, a spus Alexandru Maxim, la Digi Sport.

Duelul de foc de la Budapesta se va desfăşura, cel puţin până la judecarea apelului, fără spectatori. Dacă nu vor întoarce decizia FIFA, ungurii au anunţat că vor instala microfoane într-o piaţă plină de fani ai gazdelor. “Eu unul mă simt mult mai bine când e stadionul plin şi sunt suporteri, pentru că atunci te simţi cu adevărat fotbalist. Având însă în vedere că vom juca în deplasare, nu cred că ar fi un minus pentru noi”, a mai zis internaţionalul gorjean.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS