1.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 decembrie, 2025
Știri de ultima orăSportJuniorii se călesc în Liga a IV-a

Juniorii se călesc în Liga a IV-a

Dunărea Bechet este reprezentată în prima ligă a judeţului Dolj de copii de 15 ani, care încearcă să ţină pasul cu seniorii, sperând că o să-i remarce cineva. În aceeaşi situaţie se află şi Academia de Fotbal „Gică Popescu“.

În speranţa că experienţa acumulată în meciurile contra seniorilor le va prinde bine mai târziu, Minel Panade şi-a înscris juniorii pe care îi antrenează de cinci ani în campionatul judeţean – Liga a IV-a. „Conjunctura a fost că jucătorii care au evoluat în primele etape la Dunărea Bechet au plecat in corpore din cauza unor probleme care nu mă privesc. Atunci ni s-a oferit şansa să evoluăm într-un campionat mai puternic decât competiţiile de pe plan local la juniori şi am acceptat. Nu am reuşit să obţinem victorii pe bandă rulantă, dar nici nu am înregistrat înfrângeri la scoruri astronomice. Am ieşit cu fruntea sus şi sunt convins că printr-o pregătire bună în această perioadă şi mai multă concentrare vom reuşi să facem o figură frumoasă în meciurile care au rămas de jucat în acest sezon. Am luat deja pulsul Ligii a IV-a, am căpătat şi ceva experienţă, aşa că putem să sperăm că vom urca în clasament“, a spus antrenorul Minel Panade. Acesta are totuşi un of: mulţi copii talentaţi se pierd pentru că la cluburile de eşalon superior toată lumea vrea fotbalişti gata formaţi. „E rău că, în România, nu sunt supervizori care să urmărească juniorii. Sunt atâtea exemple în care jucători de la echipe modeste au ajuns să fie cunoscuţi chiar şi în Liga I. La un amical al nostru a venit Ovidiu Stângă, a remarcat câţiva copii şi atât“, a mai spus Panade. Lotul pregătit de acesta este compus din următorii juniori: Cristian Constantin, Adrian Panade, Bruno Nistor – portari; Ion Carauleanu,  Ionel Drugă, Daniel Mihalcea, Cosmin Manea, Cătălin Panade, Albertino Ioan, Florin Fuiora, Andrei Marinescu, Claudiu Predatu, Daniel Matei, Călin Petrişor, Liviu Troi, Mădălin Niţu, Sabin Bălan, Mădălin Stan.

Miza pe tinereţe

Liga a IV-a Dolj a „măcinat“ deja 21 de etape, însă mai sunt de disputat nouă meciuri din retur (începând cu 26 februarie 2011), plus partidele de play-off şi cele din Cupa Ligii. „Am avut până acum parte de un campionat destul de disputat, în care sunt angrenaţi jucători care au evoluat în Liga a III-a şi chiar Liga a II-a. Incidentele majore au lipsit, iar interesul pentru fotbal a crescut, apărând baze sportive noi şi o concurenţă pe plan sportiv benefică fotbalului doljean. Surprizele sunt FC Podari şi CS Apă Craiova, echipe nou-promovate, care sunt în acest moment pe locuri de play-off. De asemenea, o surpriză plăcută este echipa de la Bechet, care evoluează cu copii de 15 ani în teren. Pentru
aceşti juniori este un salt important pentru că vor creşte, ca valoare şi ca mentalitate, şi sunt convins că rezultatele nu vor întârzia să apară în retur pentru această echipă de perspectivă“, a spus Sorin Pătraşcu, vicepreşedintele AJF Dolj.
Un alt club care a decis
să-şi călească juniorii în campionatul judeţean este Academia de Fotbal „Gică Popescu“. Elevii lui Gică Barbu, la numai 15 ani, au reuşit să se apropie de locurile fruntaşe, beneficiind însă şi de condiţii mult mai bune de pregătire. O situaţie asemănătoare se regăseşte şi la Universitatea II Craiova, însă media de vârstă a echipei pregătite de cuplul de antrenori George Biţă – Robert Vancea se apropie de 17 ani.

Clasament  – Liga a IV-a Dolj
Ierarhia după 21 de etape:
1. CS Sopot 57 puncte; 2. FC Podari 47; 3. CS Apă Craiova 44; 4. Recolta Ostroveni 42; 5. Academia de Fotbal „Gică Popescu“ 38; 6. Progresul Segarcea 38; 7. Universitatea II Craiova 34; 8. CS Işalniţa 34; 9. Energia Craiova 32; 10. Viitorul Cârcea 27; 11. UT Dăbuleni 24; 12. Avântul Pieleşti 19; 13. Ştiinţa Malu Mare 16; 14. Dunărea Bechet 13; 15. FC Brădeşti 12; 16. Progresul Băileşti 3.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS