22.8 C
Craiova
duminică, 16 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportSpadasinii de la Universitatea se pregătesc în Bulgaria

Spadasinii de la Universitatea se pregătesc în Bulgaria

Zece sportivi din Bănie vor face timp de o săptămână cantonament comun cu spadasini din ţara vecină, la Primosko, oraş situat la malul mării.

Zece spadasini de la CS Universitatea Craiova, însoţiţi de antrenorii Mircea Alecu şi Dumitru Popescu, au plecat azi noapte în Bulgaria, unde timp de şapte zile vor efectua un stagiu de pregătire. Craiovenii se vor antrena într-un oraş mic la malul mării, Primosko, aflat la distanţă de 55 de kilometri de Burgas.
„Este o staţiune a tineretului, cum este la noi Costineşti. Peisajul combină verdele dealurilor cu albastrul apei. În fiecare weekend, partea de sud a staţiunii e neîncăpătoare datorită numărului mare de turişti, care vin în mod special în centrul internaţional pentru tineret. Acest centru este de fapt un complex, aflat la unu-doi kilometri în partea de sud a staţiunii, care are multe posibilităţi de distracţie şi facilităţi pentru sport“, a explicat ieri Mircea Alecu.
Cei zece spadasini craioveni, Oana Puiu, Roxana Lazăr, Raluca Sbârcea, Cristina Vasile, Bianca Mitricof, Liviu Dragomir, Dorian Pârvan, Ionuţ Mitrică, Ştefăniţă Vâlceanu şi Daniel Nica vor avea cantonament comun cu cei din lotul Bulgariei şi se vor pregăti în vederea participării la Campionatul Naţional, individual şi pe echipe, programat la Predeal, în perioada 24-26 septembrie.
„Au mai fost colegi din ţară în Bulgaria şi au făcut o pregătire bună cu cei din ţara vecină, aşa că am hotărât se ne pregătim şi noi acolo, pentru că sunt şi preţuri convenabile“, a spus şi Dumitru Popescu.
În competiţia pe echipe, la feminin, CS Universitatea Craiova va porni de pe locul 1, iar băieţii de la Universitatea se află pe locul cinci înaintea finalei.

Iordăchioiu, cu naţionala la Predeal

Spre deosebire de colegii de club, Loredana Iordăchioiu se va antrena la Predeal, alături de celelalte fete din lotul naţional de spadă al României, sub comanda antrenorului craiovean Dan Podeanu, în vederea participării la Campionatul Mondial, programat în luna noiembrie, la Paris. Loredana Iordăchioiu, alături de Ana Maria Brânză, Anca Măroiu şi Simona Alexandru se va prezenta la reunirea lotului la Predeal, pe 30 august. „Fetele sunt aşteptate să ajungă la Predeal duminică, iar de luni ne apucăm de treabă, cu pregătirea fizică“, a precizat selecţionerul Dan Podeanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS