La 37 de ani, maratonista olteană, care a terminat cursa de la Campionatul European cu tălpile însângerate, îşi face deja planuri pentru Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012.
Zilele trecute, la stadionul „Ion Oblemenco“ din Bănie şi-a făcut apariţia maratonista Lidia Şimon, pentru a face antrenament, aşa cum se întâmplă de fiecare dată când vine în România.
Vicecampioana olimpică de la Sydney (2000) şi campioană mondială la Edmonton (2001) a venit la stadion însoţită de o puştoaică din comuna sa natală, Turburea (judeţul Gorj), pe care i-a prezentat-o antrenorului Adrian Tudor, cel care în urmă cu ani buni a descoperit-o pe ea. „Este o fată din Turburea pe care mi-a recomandat-o o învăţătoare de acolo. Îşi doreşte foarte mult să facă atletism, părinţii nu îşi permit şi va trebui să o ajut eu, să investesc un pic până vom vedea dacă poate să facă sport de mare performanţă. Împreună cu domnul Adrian Tudor şi cu soţul meu dorim să găsim şi alţi copii talentaţi. Va trebui să facem nişte investiţii proprii până vor creşte, vor confirma şi îi putem ajuta cu sponsori să meargă mai departe“, a explicat Lidia.
Maratonista care pe 4 septembrie va împlini 37 de ani aşteaptă ca tinerele atlete să preia ştafeta în această probă grea: „Oltenia are sportivi buni în probele lungi, pentru că sunt copii mai ambiţioşi şi, în general, sunt copii de la ţară, care sunt mai optimişti, încrezători şi obişnuiţi cu munca. Dar nu excludem şi talentele care se nasc în oraşe, bineînţeles. De foarte mult timp aştept pe cineva care să-mi ia locul aşa cum eu am luat, cu ani în urmă, locul celor care erau veterane pe atunci“.
„Simţeam că parcă merg pe cioburi“
Lidia Şimon a sosit în România pe 2 august, împreună cu delegaţia României care a participat la Campionatul European de atletism de la Barcelona. Olteanca a făcut parte din lot şi a încheiat cursa de maraton pe locul 12, în condiţiile în care a ajuns la finiş cu tălpile însângerate, din cauza unor băşici care s-au spart. Atleta rememorează acele clipe: „Nu mă aşteptam să se spargă aşa devreme acele băşici. Simţeam că parcă merg pe cioburi. Sângele îmi ţâşnea prin pantofii de alergare. La curbe era cel mai dureros. Am avut ghinion, dar nici locul 12 nu este foarte rău, ţinând cont că în septembrie împlinesc 20 de ani de când fac această probă, şi zic că am făcut-o foarte bine. Pe lângă soţul meu, la finiş mă aştepta şi fiul nostru, Cristian. A plâns foarte mult, nu i-a plăcut ce a văzut“.
Nu renunţă
O adevărată luptătoare, Lidia îşi face deja planuri pentru Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012, competiţie în urma căreia speră să îi aducă bucurii mai mari fiului Cristian. „Îmi doresc foarte mult să particip la următoarea Olimpiadă, care ar fi a cincea pentru mine, după cele de la Atlanta, Sydney, Atena şi Beijing. Apoi, bineînţeles că nu voi renunţa la sport, dar nu voi mai face de mare performanţă. Anul acesta, la maraton, voi concura mai puţin sau chiar deloc, pentru că mă refac greu după probă. Dacă Federaţia îşi doreşte ca eu să particip la Campionatul Mondial de semimaraton din octombrie, atunci voi merge acolo, dacă nu, voi lua startul la competiţii uşoare prin America“.
Se împarte între prieteni şi rude
Sportiva gorjeană încearcă să viziteze toate rudele şi toţi prietenii în timpul petrecut în România: „În ultima perioadă am venit doar o dată pe an. Încerc să vizitez aproape toate locurile pe unde am trecut cât am făcut sport. Trecutul meu este în Craiova, un oraş de care mă leagă foarte multe amintiri. Voi încerca să stau cât mai mult în zona Craiova şi Turburea, din judeţul Gorj, acolo unde locuiesc părinţii mei. La Craiova mă şi antrenez când vin, mă mai duc şi în vizită la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, acolo unde am terminat, pentru a-mi vedea profesorii. Duminică trebuie să ne întoarcem în America“.
Boulder, a doua casă
Soţii Liviu şi Lidia Şimon împreună cu fiul Cristian locuiesc de ani buni în America, în localitatea Boulder (statul Colorado), situată la 1.800 de metri altitudine. Acolo viaţa este liniştită, iar 90 la sută din populaţie aleargă şi mulţi participă la maratoane. „Prima dată am fost în cantonament la Boulder în 1997, iar din 2000 am rămas acolo. Am condiţii bune de antrenament. Acolo toţi oamenii fac mişcare. Foarte populară este cursa de 10 kilometri, la care participă peste 45.000 de persoane, care plătesc intrare. Cristian, fiul nostru deja a crescut, va împlini opt ani, şi merge la şcoală. A ratat prima săptămână“, a spus atleta olteană, care a mărturisit că atunci când se pregăteşte pentru un maraton aleargă săptămânal chiar şi 220 de kilometri.
