25.3 C
Craiova
joi, 3 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportAncuţa Bobocel, aproape de o medalie

Ancuţa Bobocel, aproape de o medalie

Obiectivul României de a cuceri una sau două medalii la CE de la Barcelona ar putea fi îndeplinit de atleta olteană, care va evolua mâine în finala de 3.000 de metri obstacole.

Atleta severineană Ancuţa Bobocel a reuşit să se califice în finala probei de 3.000 de metri obstacole din cadrul Campionatelor Europene de la Barcelona, informează Mediafax. Sportiva olteană, antrenată de Marin Istrate (CSM Drobeta Turnu Severin-Dinamo), a parcurs traseul în nouă minute, 48 de secunde şi o sutime, clasându-se pe locul patru, poziţie care a echivalat cu o calificare directă. Conform regulamentului, primele patru clasate din fiecare din cele două grupe, plus cei mai buni patru timpi, per total, obţin calificarea în finala de mâine.
Spre deosebire de Ancuţa Bobocel, Andreea Ogrăzeanu (CS Farul – CSS Alexandria) a ratat calificarea în semifinalele probei de 100 de metri, după ce s-a clasat pe locul şapte, în prima serie, cu timpul de 11 secunde şi 78 sutimi. Rezultate slabe s-au înregistrat la aruncarea suliţei, Maria Negoiţă a obţinut 55,67 metri, iar veterana de 43 de ani, Felicia Ţilea, a aruncat doar 46,51 metri.

Marius Ionescu
nu s-a autodepăşit

Înaintea plecării la CE de la Barcelona, reprezentantul României în proba de 10.000 de metri, craioveanul Marius Ionescu, s-a declarat sceptic în privinţa vreunui rezultat remarcabil în Spania.
„Despre competiţia de la Barcelona, pot spune că acolo va fi cu adevărat greu. Este vorba doar despre adversari din Europa, dar aproape fiecare ţară are naturalizat câte un atlet de culoare. Îmi este greu să spun ce voi face, dar mi-am propus să îmi îmbunătăţesc recordul personal în această probă. Sper că voi şi reuşi“, afirma „Piciul“ pentru GdS. Aşa a şi fost, elevul lui Cătălin Geapana (CSM Craiova) nu a reuşit să se claseze decât pe locul 21, penultimul, fiind cronometrat în 30’21’76/100, nereuşind să-şi depăşească propriul record, care era de 28’54’83/100.
Cursa de 10.000 de metri a fost câştigată de britanicul naturalizat Mo Farah, care a trecut primul linia de sosire în 28’24’99/100, secondat de coechipierul său, Chris Thompson – 28’27’33/100, impus la fotografie, la o miime de secundă, în faţa medaliatului cu bronz, italianul Daniele Meucci, cu acelaşi timp – 28’27’33/100. Patru concurenţi nu au reuşit să termine această cursă.

Marian Oprea,
evoluţie excelentă

Atletul Marian Oprea şi-a demonstrat clasa la CE de la Barcelona, reuşind să se califice în finala de la triplusalt după numai o încercare, foarte bună însă, mai exact, de 17,03 metri. „Cangurul“ nostru va avea însă o concurenţă acerbă în lupta pentru podium, în ultimul act, programat în această seară, calificându-se cinci sportivi care au trecut peste 17 metri, în condiţiile în care baremul a fost de 16,65 m.
Tot la capitolul realizări şi-au mai trecut numele şi Bianca Perie, calificată în finală la aruncarea ciocanului, după ce a aruncat 68,67 metri în semifinale, Cristian Vorovenci, care a acces în semifinale la 800 de metri (1:50.05 minute), şi Nagy Attila, acesta ajungând în semifinale la 400 de metri garduri, după ce a terminat pe locul patru în seria a doua, cu timpul de 50 de secunde şi 31 de sutimi. Prezentă la al cincilea Campionat European din carieră, Nicoleta Grasu a aruncat discul la 61,78 metri din a doua încercare, după ce debutase cu o aruncare de 60,25 metri, calificându-se în ultimul act.
Din nefericire, la săritura în înălţime bărbaţi, Mihai Donisan s-a oprit la 2,19 metri, încheindu-şi conturile cu campionatele continentale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS