Un nou curent a început să facă valuri în mass-media sportive din România. Printre obişnuitele scandaluri care fac audienţă şi, indirect, aduc banul, mai mulţi jurnalişti s-au apucat să evoce şi să aplaude ideea lui Adrian Mititelu de a muta Universitatea din Craiova.
Laudele veneau pe fondul numărului foarte mare de spectatori prezenţi la Severin, la meciuri. Ba, mai mult, este posibil ca din cauza acestui val de entuziasm născut din exuberanţa unui stadion plin (lucru rar întâlnit în Liga 1), ipocrizia să fie dusă la rang de artă în presa sportivă. Spun ipocrizie, deoarece pe faţă se critică scandalurile, dar pe la spate aceste lucruri sunt încurajate şi susţinute, deoarece ele aduc profit.
A nu se înţelege că articolul meu este împotriva publicului de la Severin. Doar că nu pot să fiu de acord cu idei de genul „S-a găsit metoda perfectă ca lumea să revină pe stadioane“ sau „Uite cât de inspirat a fost Mititelu să mute Ştiinţa din Craiova, că tot nu mai venea nimeni la meciuri acolo!“.
Problema trebuie studiată din faşă şi nu trebuie aruncată pisica în curtea spectatorilor. Mutarea echipei la Severin s-a făcut strict sub aspect financiar, fiindcă o echipă mare într-un oraş sărac în fotbal garantează un câştig sigur. Pâine şi circ să fie.
În plus, a promova mutarea echipelor, fiindcă suporterii nu mai vin la stadion, este o balivernă de ultimă speţă. Aşa putem să mergem pe firul acestui concept penibil şi să mutăm Steaua la Făurei, Dinamo la Medgidia, ori, ca să dăm exemple internaţionale, Juventusul să fie mutat la Veneţia, iar Manchester United să fie relocat la York. Stadioanele să se umple, iar contestatarii să dispară, indiferent dacă ideile acestora erau îndreptăţite de situaţia reală a echipelor favorite.
Or, şi mai bine, ca să avem cea mai tare medie de spectatori, să facem un campionat prin rotaţie şi echipele să nu aibă voie să joace decât un meci pe acelaşi stadion. Ce dacă fotbalul românesc e penibil?! Aplauzele să curgă, iar patronii din Liga 1, Mitică, Sandu şi întreaga cooperativă, care au îngropat spiritul sportului românesc, să fie elogiaţi de mass-media dependente de derapajele lor.
Şi, ca să delimităm odată protestele ultra, vehemente prin natura lor, de protestele celorlalţi spectatori, a căror dovadă o face însăşi goliciunea tribunelor, trebuie să ne punem o întrebare: oare atâtea zeci de mii de fani pot să se înşele? Desigur, se pot găsi scuze, de genul: ăia sunt plătiţi, ăia sunt de rezultat sau ăia sunt leneşi, dar s-ar cădea în derizoriu.
P.S. 1: Oare cum ar fi reacţionat toţi cei care elogiază acum mutarea Ştiinţei dacă ea ar fi fost făcută de Neţoiu, iar Universitatea ar fi aterizat la Focşani, în uralele unui public „sen-za-ţi-o-nal“?
P.S. 2: Am citit zilele trecute cum un anumit personaj evoca părerile cititorilor, deşi nu de puţine ori ziarul în care scrie a folosit vechea armă a cenzurii când ideile celor care au opinat la anumite articole nu au fost în concordanţă cu valul de servilism la adresa patronului, folosit frenetic de lingăii casei. Nea Neluţu, foamea te-a făcut câine!
