Tehnicianul principal de la CSM, Alin Artimon, este mulţumit de modul în care au abordat rezervele meciul din Cupa României, câştigat în faţa Oltchimului. „Ştiu că multe formaţii din Liga a II-a au ieşit din Cupa României pentru că este o competiţie care implică oboseală şi costuri în plus. Eu le-am spus băieţilor înainte de meci că obiectivul este calificarea. Mă bucur că au reuşit. S-au mobilizat şi au încercat să demonstreze că au valoare. Acum ne gândim la partida din următoarea etapă, cu Dacia Mioveni, şi apoi la cea din Cupa României“, a spus Artimon. CSM va juca duminică împotriva Daciei, pe propriul teren şi tot cu argeşenii în Cupa României, în deplasare. Antrenorul vâlcenilor spune că meciul de campionat este cel mai important. „Avem mare nevoie de cele trei puncte pentru a rămâne la plus în clasamentul adevărului. Pentru disputa din Cupă mă voi mai gândi cu ce echipă vom începe, în funcţie de accidentări şi de forma fizică a băieţilor. Probabil că nici Dacia nu îşi va folosi titularii“, a declarat timişoreanul.
La gruparea olteană a debutat şi atacantul Dobroiu, venit sub formă de împrumut de la Rapid Bucureşti, dar acesta încă nu l-a convins pe Artimon că merită un loc de titular: „Nu comentez prea mult prestaţia lui, a fost prima partidă oficială în care a evoluat pentru CSM. În orice caz, o să am răbdare suficientă pentru Dobreoio şi sper să ne ajute în acest sezon“. Alin Artimon şi-a ispăşit cele nouă etape de suspendare dictate de Comisia de Disciplină a FRF după incidentele de la meciul cu UTA şi duminică va sta pe banca tehnică a CSM-ului. „M-am şi dezobişnuit să stau pe banca tehnică la meciurile oficiale. Bine că s-a terminat suspendarea, acum îmi va fi mai uşor să comunic cu elevii mei în timpul partidelor“, a concluzionat antrenorul principal din Zăvoi.
Artimon e mulţumit de rezerve
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei